Cultura romana din prezent pare a fi in degringolada. Se schimba oameni, nu sunt bani, nu sunt directii, proiecte, dar, sa fim optimisti: nimic nou sub soare! Pleaca ai nostri, vin ai nostri (…), iar noi locului ne tinem, cum am fost, asa ramanem (…), conform Principiului lui Petre: schimbarea stapanilor, bucuria nebunilor.
Ca si mantuirea, creatia ce va invinge veacul tine de fiecare in parte. Daca in Rai nu se intra in pluton, nicio istorie a literaturii lumii de peste cateva secole nu va retine vreo gasca de pe la noi sau de aiurea. Solutia: fiecare sa cautam sa ajungem sa exprimam conditia umana mai bine decat au facut-o Homer, Platon, Leonardo, Shakespeare, Goethe, Balzac si alti cativa. Fara a mai privi in afara, spre stapani, ci inauntrul nostru. Nu Ministerul Culturii ne sigura talentul, nici vreo institutie ori vreun patronas nu ne pun pe tava vreo comoara. Comoara poate fi doar in noi. Daca e. Totul e sa sapam cat mai adanc, pana cand palmele vor deveni una cu sufletul…
Cand crezi ca totul a fost spus, ca nu mai e cu putinta ceva nou, vine cineva si iti pune in fata o carte, ,,Platon si ornitorincul intra intr-un bar”. Dar nu numai toata filosofia poate fi explicata prin anecdote, ci intreaga cultura. Volume cu anecdote cu scriitorii exista si pe la noi, dar nimeni nu a facut pasul urmator, de a explica ideologia literara a celor mari printr-un banc! Sa zicem, sa ai puterea de a sintetiza, exact, valabilitatea ideilor teoreticianului literar Adrian Marino printr-o anecdota cu ardeleni. Doi americani au reusit. Poate si de aceea o sa fim mereu in urma lor cu 30 de ani, cu 50 de ani, cu 100 de ani…
E ultima provocare a lumii in care traim. In ceeace ma priveste, fac recurs la… istoria literara, tinand cont de toate cele spuse mai sus. Pana si Eminescu a fost criticat pentru… ,,osul” primit. Numirea sa ca revizor nu ramane nesanctionata ca ,,reactiune”. Astfel, in revista ,,Perdaful”, in septembrie 1875, apare un atac versificat la adresa ,,Poetului E… junimist”. Citam dupa Liviu Papuc, cel care a publicat ,,poezeaua” in cauza in revista ,,Timpul” de la Iasi, in 1997: ,,Iar pe zeul Apolon,/ Care poarta barbison,/ Pana a nu fi la Culte,/I-am facut ode mai multe./ Ode lungi, bine rimate,/ Cu prostii mari ferecate!/ Si in schimb mi-a dat un os,/ Ca sa am si eu de ros!…/ Astazi rod/ Sub un pod/ Un os rimat/ Salariat! Si-n Junime/ Chiar nu-i nime’,/ Ca mine poeziat/ Si cu bani salariat!”.
Anterior acestui atac, la 29 iunie 1875, revizorul scolar Eminescu tinuse un discurs la Iasi cu ocazia acordarii premiilor de sfarsit de an scolar. Gazeta ,,Aparatorul legii” nu rateaza discursul, denuntandu-l pe oratorul improvizat ca ,,in scurt timp s-a deprins sa imiteze asa de bine gesturile ilustrului sau sef”, in conditiile in care discursul ar fi fost ,,presarat cu o doza proportionala de tamaieri la adresa patronului-ministru”! E posibil sa fi fost asa?! E o anecdota legata de Ion si virginitatea Ioanei, dupa noaptea nuntii. Unii zic ca da, altii zic ca nu…