Se spune ca, pentru a indeparta duhurile rele dintr-o locuinta, e bine ca din cand in cand sa chemi preotul sa faca sfestanie. Aceasta este ritualul la care unii oameni apeleaza mai ales atunci cand vad ca lucrurile nu stau chiar pe roze la un moment dat sau cand vor sa se asigure, intr-un mod mai mult superstitios decat religios, ca acea casa este protejata de Dumnezeu. Ca sa vad cam ce se intampla in timpul unei astfel de procesiuni, am nimerit saptamana trecuta, la usa mamei. De fapt, la usa pe care o inchid si o deschid in fiecare zi ca sa intru in casa.
Era sase dupa-amiaza. Preotul a intarziat putin, fapt care mi-a dat ragazul sa studiez putin incaperile, dar si alimentele asezate pe masa din sufragerie pentru a fi sfintite. La si jumatate, se aude interfonul. Mama face in graba ultimele aranjamente, aprinde luminile si se pregateste de primirea popii. In nici doua minute, acesta a aparut in prag, mai slab decat ultima data cand l-am vazut. A fost in mutari, ne-a explicat el. A facut un credit de 20.000 de euro ca sa-si cumpere o casa cu 70.000, dupa ce si-a vandut apartamentul din oras. Uitasem ca fusese interesat si de al nostru, intr-o perioada.
Desi discutam diverse, ca si cum ne-am fi revazut un prieten vechi, preotul nu a uitat de ce venise. In picioare, acesta si-a pregatit tamaia, pe care a scos-o dintr-un buzunar interior al sutanei, a aprins-o si a facut un prim tur al casei. A revenit in sufragerie, unde trebuia sa se desfasoare slujba. Ne-a facut semn sa ingenunchiem. Eram doar eu si mama in fata lui. Unchi-meu iesise pe balcon sa fumeze, ca o scuza ca el nu participa la asa ceva. Sfestania propriu-zisa a inceput cu rugaciunea „Tatal nostru”, dar si cu momentul cand preotul mi-a pus patrafirul pe cap. Fapt care m-a facut ca pe tot parcursul slujbei sa ma gandesc la semnificatia acestui gest, absolut normal in practicile ortodoxismului.
Ma intrebam, insa, ce rol are acel patrafir? Sub el, intru in comunicare directa cu Divinitatea? Chiar i-o placea lui Dumnezeu sa ne vada stand in pozitie umila, cu capul plecat, cu ochii in pamant? Preotul canta, iar pe mine ma chinuiau intrebarile. Din versetele rostite, imi mai trezea atentia cand si cand cate un cuvant. Abia atunci imi aminteam ca ma aflu in miezul unei situatii in care nu cred cu adevarat. De plictiseala, am studiat pantofii popii. Aveau talpa groasa si erau din piele. O combinatie intre alb murdar si maro. Trezita de un alt cuvant biblic, concentrarea nu mi-am pastrat-o decat putin. Dupa care i-am observat unghiile mamei, care statea in aceeasi pozitie langa mine, dandu-i de inteles ca trebuie sa-si refaca manichiura. Sub patrafir, insa, nu eram decat eu.