La Bughea de Jos, o revolta a unor cetateni a scos la iveala cat de distorsionate si de strambe sunt nu doar relatiile dintre autoritati si populatie, ci si cele intre membrii de acelasi rang ai comunitatii. Totul a pornit de la un grup de locuitori din satul Mlaci, care a solicitat o intrevedere cu primarul si consilierii locali pe tema alimentarii cu apa. Discutiile au degenerat rapid si, de aici, de-a dreptul sau pe ocolite, s-au adus acuzatii dintre cele mai diverse.
Asadar, satenii din Mlaci sunt multumiti de actualul sistem de alimentare si se opun ca apa sa le fie livrata de la Campulung, prin tevile concesionate acum societatii Edilul. Cateva dintre interesele aruncate in joc au fost cumva dezvaluite; pe de o parte, administratia locala nu a oferit un raspuns convingator macar la acuzatia de lipsa de transparenta si de comunicare, pe de alta parte, cei din Mlaci asteapta ca primaria sa le rezolve toate problemele, inclusiv decolmatarea santurilor care le
trec pe la poarta.
Cum spuneam, de aici s-au revarsat si alte acuzatii, de la tradarea comunitatii prin contractul cu Edilul, la voturile obtinute in Mlaci. Lumea rurala s-a descoperit si la Bughea de Jos ca fiind una in care conservatorismul si demnitatea ancestrale sunt inlocuite de smecheria miticilor de oras, iar cinstea a ramas doar apanajul prostilor. Fiindca, daca ar fi sa ne referim doar la apa, atunci s-a spus ca aceasta, platita de intreaga comunitate, alimenteaza inclusiv fantanile particulare si lucrarile de constructie ale unor vile si pensiuni. Gradinile se uda tot cu apa calculata la pausal, primaria nu pare a fi interesata de problemele celor din Mlaci, barandu-le cu bolovani drumul de acces, ca masura de stopare a furturilor de lemne din paduri.
Departe de mine de a da un verdict. Prin intermediul televiziunii locale care a fost invitata la ceea ce sa vrut a fi o dezbatere, am urmarit cu amaraciune spectacolul ambelor parti, in care pana si tacerile unora au avut subintelesurile lor. Mai presus de problema concreta pusa in discutie si de tensiunile de inteles pana la un anumit punct, ramane spectacolul grotesc in care comunitatea rurala se dezvaluie aidoma unei asociatii de proprietari, in care locatarii masluiesc contoarele, fura apa, nu pastreaza curatenie, contesta sau nu isi platesc datoriile, in vreme ce presedintele asociatiei aranjeaza manarii pe furis, in numele si pe banii colectati de la populatie.
Strangator si vrednic doar in propria-i batatura, taranul de astazi si-a insusit egoismul, nesimtirea si mahalagismul orasenilor atunci cand e vorba de averea si de obligatiile comune, iar biata teava de apa de la Bughea de Jos a demonstrat, cu prisosinta, acest lucru.