Intr-un recent articol gazduit de EVZ, intitulat ,,Tiranul si batrana”, poetul Mircea Cartarescu relateaza, pe un ton aparent neutru, o anecdota cu un iz electoral: „schimbarea tiranilor – bucuria nebunilor”. „In 2004 – scrie el – eram cu Basescu trup si suflet (s.n.), ca mai toata lumea, si cred ca nu greseam. Alternativa era abominabilul Nastase. Nu voiam sa emigrez in Congo. Au urmat cinci ani in care m-am convins ca nici daca Obama combinat cu Kennedy si cu Angela Merkel (stiu ca ea nu e presedinte, dar…) ar veni la carma in Romania, tot nu ar scoate frumoasa noastra tara de pe fagasul pe care merge, catinel-catinel, de doua sute de ani. Basescu a incercat, onorabil, zic eu, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate cere…”.
Ce anume a incercat sa faca si nu a reusit dl. Basescu, Mircea Cartarescu nu ne explica. Plecand de la ideea ce se desprinde din text, putem intelege ca distinsul nostru presedinte a incercat, la un mod desigur onorabil, sa fie un Obama combinat cu Kennedy si cu Angela Merkel. A incercat, dar nu i-au iesit pasientele. Vina pentru nereusita sa nu e a lui, ci a poporului si-a Romaniei, care, dupa cum spune distinsul nostru scriitor, „merge, catinel-catinel, de doua sute de ani”, neputand fi scoasa de pe fagasul ei…
SPAȚIU PUBLICITAR
Prin urmare, de pe la 1809 o ducem tot asa… Pana la aceasta data se pare ca am mers altfel. Din 1809 si pana azi, frumoasa noastra tara a avut insa si momente fericite. Chiar si (vorba cuiva) de la 48 incoace, tot s-a mai intamplat cate ceva. De pilda, a avut loc Revolutia in tarile Romane, apoi Unirea celor doua Principate, urcarea pe tron a lui Cuza, detronarea lui, venirea regelui Carol I la putere, castigarea Independentei, Marea Unire etc., etc… Romania s-a nascut si s-a consolidat ca stat intr-un timp istoric relativ scurt. Perioada interbelica a fost una din cele mai faste pentru Romania. Nici perioada comunista nu trebuie judecata simplist. Au fost si atunci ani in care Romania a respirat liber (anii ’64-’69-’70).
Epoca de tranzitie are si ea suisurile si coborasurile sale. Chiar „abominabilul Nastase”, comparativ cu ceea ce se intampla acum, nu ne mai pare atat de abominabil. Judecand lucrurile la rece, putem spune ca in perioada guvernarii lui Nastase in Romania nu s-a trait tocmai rau. In afara de aceasta, principalul sau obiectiv – integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana – a fost atins. Nu inteleg de ce trebuia sa se pregateasca Mircea Cartarescu pentru a emigra in Congo, ca sa scape de Nastase, ca, din cate stiu, a avut si atunci un statut privilegiat, dar asta-i o alta problema… Oricum, nu cred ca a fost marginalizat de regim sau lipsit de drepturi civice. Poate ca nu i s-au cantat atatea osanale ca in epoca Basescu… Dar aceasta problema il priveste personal…
Anecdota de la care pleaca autorul Orbitor-ului pentru a ajunge la alegerile prezidentiale suna astfel: O veche cetate greceasca e condusa de tiran. Toti il urasc si ii doresc moartea, cu exceptia unei batranici garbove care „in fiecare zi inalta rugi zeilor pentru sanatatea sa”, dorind ca tiranul sa domneasca vesnic… Despotul o intreaba de ce face acest lucru, iar batranica ii raspunde: „Zeii mi-au dat o viata lunga si nefericita. Pe cand eram tanara l-am apucat la domnie pe bunicul tau, care era rau… il urma la domnie tatal tau, care era mai rau decat el… Dupa o vreme, am ajuns sa-l regret pe cel dinainte, si de-acum ma rugam sa vina asupra noului tiran cele mai mari urgii, si-i meneam o moarte naprasnica… Iar acum la domnie esti tu, cel mai rau dintre toti. Nici bunicul, nici tatal tau n-au indraznit sa faca nici a suta parte din ticalosiile pe care le faci tu. Vazand acestea si amintindu-mi ca zeii ma asculta, ma rog acum lor sa te tina pe tron vreme-ndelungata, ca nu cumva dupa tine sa vina unul inca si mai rau…”.
Inainte de a ne spune anecdota, Mircea Cartarescu facuse precizarea ca ea are un voit caracter ambiguu, tocmai ca sa nu poata fi interpretata drept „un indemn direct” la vot. Si aceasta deoarece, scrie el, citez: „ma credeti sau nu, mi-e in acest moment cu totul indiferent cine va iesi presedinte pentru urmatorii cinci ani. Mai mult decat atat, ii plang de mila de pe-acum…”. Sa-l credem pe cuvant? Mircea Cartarescu e, intr-adevar, milos din fire: cum vede un presedinte, cum lacrimeaza… De, are slabiciuni si el. Nu e usor sa fii in pielea lui…
Si acum, dupa aceasta mica intoxicare, urmeaza si morala: „Legea fundamentala a lui Murphy, conform careia daca ceva poate merge rau, va merge rau cu siguranta – scrie Mircea – nu e totusi nicaieri mai acasa decat la noi. Mereu speram binele, si mereu binele, cat e, vine-nsotit de atatea rele, ca-ti vine cateodata sa te lipsesti…”. Plecand de la preceptele lui Murphy, dar si de la povestea batranicii, Cartarescu ne avertizeaza: „La fel si la viitoarele alegeri… Daca va iesi iarasi Basescu, multi dintre dumneavoastra veti spune ca e rau.
Bine va fi insa cu vreunul dintre contracandidatii sai? Vom avea o imagine mai buna, ca tara, cu Crin Antonescu presedinte al Romaniei? Cred ca pana si liberalii privesc asta ca pe o gluma buna. Crin Antonescu are o palarie mult prea mare si ca presedinte de partid. Va fi mai bine cu Geoana presedinte? Geoana, presedinte? Va dati seama ce enormitate? Nu este pur si simplu nimic de comentat. Sau poate sunteti dintre cei care mizeaza pe Printul Duda. Eu il cunosc, mi-e simpatic ca om, dar candidatura sa la presedintie e o greseala din partea unui reprezentant al monarhiei…”. Prin urmare, nu avem decat o singura optiune: sa perpetuam raul de acum ca sa nu avem parte de unul si mai mare…
Ce se va intampla insa dupa inca cinci ani, atunci cand Basescu nu va mai avea dreptul sa candideze pentru inca un mandat? Ii vom gasi un inlocuitor? Va trebui sa acceptam un rau mai mare decat cel faptuit in perioada sa? In privinta celorlalti candidati: Crin Antonescu, Mircea Geoana, principele Duda… Nu inteleg acest mod atat de ingust de-a judeca lucrurile. Adica de ce Crin Antonescu n-ar fi bun de presedinte? De ce palaria prezidentiala e prea mare pentru capul sau? Dar poate e prea mare si pentru Basescu, nu? Sau hai sa zicem: daca nu e prea mare, atunci poate-i prea mica, de aceea nici n-o prea vedem tronand pe teasta sa. Si de ce nu ne-ar fi mai bine cu Geoana? Eu unul, de pilda, cred ca am avea de castigat… Si pe plan intern, si pe plan extern… in privinta principelui Duda: domnia sa a venit in fata electoratului cu un discurs extrem de civilizat. Si cu o anumita atitudine. Nu stiu daca are sansa de a castiga alegerile. Dar din discursul si din atitudinea sa noi incepem sa intelegem cum ar trebui sa fie viitorul presedinte al Romaniei. Intelegem ca Romania are nevoie, totusi, de un alt tip de presedinte decat cel actual. Nu putem trai numai din scandaluri. Circul e bun doar in zilele de sarbatoare. in restul zilelor, mai avem nevoie si de odihna.
Marturisesc ca articolul colegului meu de breasla Mircea Cartarescu a avut darul de-a ma intrista profund. Textul sau mi-a adus aminte de cele scrise in Epoca de Aur in care era proslavit iubitul nostru conducator. Pe cand, totusi, draga Mircea, ne va fi dat sa auzim: „Traiasca Basescu, traiasca partidul, traiasca Romania?!”
Articol preluat din Revista Argesul, prin bunavointa domnului director Jean Dumitrascu.
