Doamnelor si domnilor, Grigore Popescu-Muscel este â si, atentie!, imi controlez iarasi foarte bine spusele â una dintre cele mai importante personalitati din istoria artei romanesti si europene! In tacerea solemna a Galeriei Arta, vocea baritonala, usor ragusita, are inflexiuni academice. Eruditul profesor Mihail Diaconescu nu conferentiaza in fata auditoriului ca la un curs de la Universitate, ci pledeaza pasional, intr-o emotionanta reintalnire de familie. Intr-o fresca din fundal, Maica Domnului, cu bratele larg desfacute ca un crucifix, pluteste aievea in dimensiunea necuprinsa a cerurilor, peste martiri si drept-maritori crestini, si prezenta ei vie ii binecuvanteaza ocrotitor pe toti cei de fata.
Â
In sala, e mai liniste ca niciodata. Cu siguranta ca Duhul Sfant s-a pogorat pe penel in chipuri de ingeri si mucenici, in culori imparatesti, in privirile mangaietoare ale Nascatoarelor de Dumnezeu si ale Hristosilor de pe simeze, in fresce din turle si bucati de catapetesme. Nu e pictura, ci e traire. E mai intai credinta, si abia apoi arta! In fata publicului, a prietenilor si a camerelor de luat vederi, doi pictori sunt vizibil tulburati si stingheri. Se vede ca locul lor nu e acolo, ci in biserici, pe schele, mai aproape de Domnul-Dumnezeul Adevarat care le-a incredintat harul nepereche de a-i impodobi Casele. Daca ii imbraci in vesminte bizantine, atunci poti sa crezi ca tocmai au coborat din frescele lor, tinand in brate in loc de ctitorii, sute si mii de icoane!
Â
Grigore Popescu-Muscel si sotia sa, Maria Popescu Dragomir, trebuia, odata si odata, sa se intoarca acasa. Au pictat in toata tara si in toata Europa, au aprins ruguri de frumusete si credinta ortodoxa pe care le-au lasat sa arda pe ziduri de manastiri si catedrale, au inflorit in mii de case chipurile dreptei-credinte. Au purtat peste tot, cu dor si mandrie, numele de Muscel nu doar ca pe niste sentimente firesti fata de locurile natale, ci si ca pastratori si continuatori ai artei dintr-un spatiu creator unic, care inseamna Parvu Mutu, Iacovache Constantinescu, Aman, Mirea, Negulici si multi, multi altii. Acum, in cetatea domneasca a Campulungului, au sosit impreuna cu prietenul si colaboratorul lor Mihail Diaconescu, un alt muscelean, o personalitate de o uriasa anvergura stiintifica si literara, cel care ne-a adus si cateva dintre cartile sale. Desigur, expozitia deschisa la Galerie este dedicate si cinsteste Sarbatoarea Nasterii Domnului. Ea aduce pace si bucurie in suflete si, prin darurile lor sacre din acest ajun de Craciun, Grigore, Maria si Mihail sunt magii de la Campulung care aduc drept prinos aur din suflete, smirna din culori si tamaie din slove pentru ca prin ele sa ne curatam si sa-i multumim bunului Dumnezeu. Galeria Arta are, la acest sfarsit de an, maretie si sfintenie de catedrala. Si in ea se mai aud parca ecourile grave ale vocii lui Mihail Diaconescu: Doamnelor si domnilor â atentie, imi masor foarte bine vorbele!, â astazi, capitala spiritualitatii si ortodoxiei romanesti s-a mutat aici, la Campulung!