Despre orasul intemeiat de Negru Voda s-au scris pagini memorabile. Nu exisa scriitor, artist, ori om iubitor de cultura care, strabatand Bulevardul „Pardon” si tragandu-si sufletul pentru o clipa pe o banca din Gradina „Merci”, sa nu fi notat cate ceva despre viata acestui mic orasel de povincie. Mentionat in hartile lumii inca din vremea cand Bucurestiul era un mic targ in care poposeau iarna pastorii cu turmele lor, orasul de la poalele Mateiasului si-a dezvoltat un mod de viata si o cultura aparte.
Tot de aici a purces ca sa fie de marturie vremurilor ce va sa vie prima scrisoare scrisa in limba romana si tot de aici, de sub teascurile tiparnitei, au vazut lumina zilei printre primele carti tiparite ca sa fie de invatatura norodului iubitor de frumos. Intre zidurile bisericilor, presarate de-a lungul orasului de la nord la sud si de la est la vest ca o mare cruce marturie a crestinatatii, s-a scris istoria acestor locuri si a tarii.
In aceasta saptamana Campulungul de Muscel este in sarbatoare. In aceste zile in care istoria, traditia, cultura isi dau mana pentru a revela trainicia acestui tinut, nu ai cum sa nu-ti fie dor de acasa. Nu ai cum sa nu te gandesti pentru o clipa, muscelean fiind, ca radacinile tale si-au tras seva din acest pamant. Iar tie, trecatorule, ajuns aici intre zidurile cetatii, iti garantez ca nu vei uita niciodata aceasta asezare si spiritul ei. E vara la Campulung, iar Sfantul Ilie, patronul orasului, vesteste intregii crestinatati ca aici, pentru cateva zile, istoria reinvie. Si cum sa nu tresari de fericire cand, vorba poetului: „Aici, in acest triunghi de magica frumusete, al muntilor cu dealul si cu valea, poate cel mai frumos loc din tara si din lume dupa gustul inimii mele, aici, unde limba vorbita are o claritate fonetica de cristal, incat iti vine sa crezi ca aici s-a nascut mai intai limba romana si probabil ca asa si este, aici in aerul curat si cu aripi, unde privirea nu e niciodata in jos, ci in sus, trasa de zapada eterna a piscurilor, aici salasluieste cosmosul stelelor de noapte si de zi, predestinat patriei noastre. (….) Aici , timpul are faptura si ea se poate vedea cu ochiul si atinge cu mana lui Toma necredinciosul. O forma negrabita, de viata, te umple si, fantana fara de fund, deserti in tine mirajul, ca si cum apei i-ar fi sete de apa.(…) ”
La multi ani, campulungeni!