As incepe cu o rugaciune, dar pana la Saptamana Patimilor mai este. In plus, nici nu cred ca intereseaza pe cineva care sunt problemele pentru care as vrea sa primesc raspuns. Cu toate acestea, la psiholog nu am fost niciodata. Imi place sa ma consiliez singura si, indirect, cu ajutorul celorlalti. Intru la terapie atunci cand simt ca se declanseaza un proces pe care nu il mai pot opri. Daca as spune ca nu am prejudecati, as minti. Zilnic, scap de unele si le accentuez pe altele. Cum sa fac totusi ca anumite idei preconcepute sa nu imi afecteze relatiile sociale? Cum sa gandesc altfel decat sunt obisnuita?
Sa ma schimb! Ce simplu suna, dar ce munca presupune… Am incercat insa. Incerc si acum. Mai intai m-am intrebat de ce e nevoie sa renunt la prejudecati? Ce nu imi convine, felul meu de a fi, modul in care simt ca sunt perceputa de ceilalti, dorinta de a arata ca pot mai mult, ca am cu ce sa ies in evidenta? Dar de ce ar fi nevoie sa renunt la prejudecati pentru atata lucru? Mai ales ca pot juca teatru!
Straduindu-ma sa ma inteleg, am reusit sa ma apropii mai mult de oameni. Sa fiu mai deschisa. Sa fiu eu, sa nu astept sa primesc intotdeauna un feedback pozitiv din partea persoanelor cu care interactionez. Sa nu incerc sa impresionez, sa fiu naturala. Imi cunosc drepturile si obligatiile, stiu ca libertatea individuala este primordiala atata timp cat nu lezeaza libertatea ceiluilalt.
Am invatat sa gandesc liber. Cat suntem mici, parintii au tendinta de a ne proteja excesiv, iar pe masura ce crestem ne dam seama ca ceva nu ne convine, ca, defapt, sunt multe lucruri care nu ne convin. Prima alegere importanta vine din necesitatea valorificarii talentului propriu. Ca sa reusesti trebuie sa iti placa ceea ce faci, sa crezi in ceea ce faci, sa te defineasca. In ceea ce ma priveste, am fost o norocoasa. Mi s-a dat libertatea sa aleg, insa nu constientizam la momentul respectiv ca personalitatea unui om poate fi dictata de cu totul alte resorturi, ca drumul libertatii nu e presarat numai cu floricele, iar culegerea lor inseamna de fapt castigarea sigurantei de sine.
Orice om invata cat traieste. Acesta e moto-ul in care gasesc sprijin cand realizez ca, din dorinta de a face perfect un lucru, as putea fi demoralizata usor. Nu imi este greu sa refuz. Dimpotriva, stiu ceea ce vreau si ceea ce mi se potriveste. Am curajul de a lua atitudine. Ce nu am?
Nu am bani si experienta sa intru in politica. Nu am incredere in politicieni. Nu am idoli si nici motive sa-mi fac. Nu am citit o mie si una de carti, nu am sanatate de fier, nu am intelegere fata de persoanele pe care le simt false. Nu am de ce sa am prejudecati!