Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a decis să pună capăt celei de a cincea căsnicii. Chiar dacă Loredana Moise, actuala soție până la pronunțarea divorțului, este cu 26 de ani mai tânără decât el, Tăriceanu nu poate trece cu vederea faptul că a luat-o în căsătorie când aceasta avea 39 de ani, iar acum are peste 40. Cum media de vârstă ale partenerelor oamenilor politici a scăzut drastic de când Liviu Dragnea a lansat trendul nepoatelor, Tăriceanu vrea să se orienteze și el către segmentul 20+.
Potrivit surselor noastre, Tăriceanu ar fi pus deja ochii pe o dactilografă din Senat, de 23 de ani. Mai mult, liderul ALDE ar fi comandat deja inelul de logodnă, pentru că se știe faptul că nu iese cu nicio femeie la un suc și o savarină fără să o ceară de nevastă.
Chiar dacă se apropie vertiginos de vârsta de 70 de ani, șeful Senatului susține că se simte ca în tinerețe, când defila pe podium, cu mica diferență că acum arată mult mai bine, mai ales după o sumară prelucrare în Photoshop.
………………………………………………………………….
Ne scuzi că întrerupem programul obișnuit!
Probabil titlul ți-a atras atenția și te-a făcut să dai click, nu?
Dar deja ai realizat că e vorba de o glumă.
Însă câți români ar distribui astfel de știri, sau le-ar comenta, fără să le citească măcar?
De ce doar pe 1 aprilie verificăm de două ori orice lucru auzim sau citim?
La urma urmei, cu toții știm că trebuie să verificăm știrile înainte de a le comenta sau de a le da mai departe.
Ce spui, vrei să te implici într-o campanie care să ajute românii românii în acest sens?
Această postare face parte din campania #RoșiaToday, o inițiativă a Europei Libere de promovare a jurnalismului independent.
Te invităm să te alături și tu acestei campanii.
Cum o poți face?
Campania presupune crearea a una sau două postări pe Social Media sau pe website-ul propriu cu un anunț surprinzător ce pare a fi adevărat la o primă vedere, dar apoi se dovedește că este o glumă (similar cu cele de 1 aprilie).
Scopul este să surprindem oamenii, să îi facem uimiți de „anunț”, doar pentru ca la final, sau într-o postare ulterioară, să explicăm faptul că a fost o glumă și să îi încurajăm să rămână și pe viitor la fel de alerți.
De asemenea, asigură-te că folosești hashtagul #RoșiaToday pentru a evidenția că postarea ta face parte din campanie și pentru a putea fi găsită.