Am văzut de la primele ore ale dimineţii fotografiile cu Liviu Dragnea la investitura lui Donald Trump. Cel puţin cea cu Trump aşezat la masă, făcând un gest ca şi cum l-ar ruga pe Livache al nostru să mai aducă un rând de beutură la băieţi, este memorabilă. Din câte am înţeles, ar mai fi fost şi nişte fotografii în care Trump se scobea în dinţi, iar Dragnea stătea în spatele lui, ca să-l prindă Grindeanu în poză, dar consilierul israelian l-ar fi sfătuit să nu le pună…
Prin comparaţie, la înscăunarea lui Barack Obama, atunci când preşedintele nostru a reprezentat România (tura asta n-a mai primit invitaţie!), ia uitaţi sus ce fotografie frumoasă! Cu primele doamne gătite, cu domnii stând în poziţia standard, nu ca la cantină, cu cotletul în faţă… Că dacă tot dai un ban să vadă poporul că te-ai pupat pe gură cu marele licurici, măcar să stai în faţă!
P.S.: Apropo de primele doamne! Comparând cum s-au prezentat la evenimentul de investitură doamna lui Iohannis şi cea a lui Trump, ai impresia că doamna Carmen ar fi pozat goală în tinereţe, nu doamna Melania.