A fost accident. A fost sinucidere. Ba nu, a fost… sinucis! Sunt supoziţii care se fac pe marginea accidentului în care se presupune că şi-a pierdut viaţa Dan Condrea, patronul SexiPharma. Dincolo de aceste supoziţii asupra cărora sistemul nu s-a decis, o altă ipoteză, de-a dreptul halucinantă, pare a se contura, o ipoteză care nu are de-a face cu teoria conspiraţiei, ţinând cont că vorbim de mărturiile unui martor-cheie: copacul în care s-a izbit maşina. Pentru că da, doamnelor şi domnilor, copacul a decis să rupă tăcerea. Iată ce a declarat acesta, în exclusivitate pentru Bitpress.ro.
,,De câţiva ani rămăsesem singur pe marginea drumului. Făcusem parte dintr-o comunitate respectabilă de perdele forestiere şi am văzut, cu ochii mei, cum confraţii erau tăiaţi unul câte unul. Singurătatea, uneori, poate fi copleşitoare pentru un copac, aşa că am decis să mă arunc în faţa primei maşini şi să-mi curm, astfel, suferinţa. În acea zi de duminică s-a întâmplat ca pe strada mea să treacă tocmai patronul SexiPharma. Nu ştiam cine este. L-am zărit doar din depărtare. Vorbea la telefon, nu ştiu cu cine, dar îl ruga să-l mai lase puţin în libertate că mai are de diluat nişte documente şi să primească, dacă se poate, cu suspendare.
M-am ghemuit cât am putut şi, când se afla la câţiva centimetri de mine… poc! Am sărit direct pe el! Poate de aici şi confuziile cu privire la faptul că nu au existat frâne puse. Era clar, omul nu se aştepta să-i tai calea…. Numai că, în loc să mă fac eu praf, s-a făcut el… Nu îmi explic cum şi de ce! Cred că era dinainte un om putred pe dinăuntru…
Un lucru, însă, nu l-am făcut! Nu l-am desfigurat eu! Omul era desfigurat demult. De atunci când a decis să condamne la moarte pe toţi cei care intrau în spitale să se trateze de la banale răceli sau inflamaţii de apendice, la cei supuşi unor operaţii complicate. De atunci de când copii din Colectiv au murit nu din cauza arsurilor, ci din cauza apei chioare cu care au fost trataţi. Ştiţi câţi prunci, în maternităţi, au contactat infecţii intraspitaliceşti şi a trebuit să fie puşi pe antibiotice din primele zile de viaţă? Martori îmi sunt confraţii tăiaţi pentru a fi făcuţi coşciuge… Vă jur pe ce am mai sfânt, omul ăsta umbla cu faţa descompusă de ani de zile şi nimeni nu voia să-l lege şi să-l ducă unde îi este locul. Acum se vorbeşte despre sinucidere… Cum dracu’ să se sinucidă Dan Condrea, când, vorba primei neveste, era genul care te omora el pe tine?! Eu am vrut să mă sinucid şi mi-a ieşit mai nasol ca lui Adrian Năstase!” ne-a declarat copacul, adăugând că, din nefericire, Condrea nu era singurul care umbla, liber, cu faţa desfigurată:
,,Tot sistemul este putred, are faţă de ne-om. Iar nevinovaţii, deşi au început să-i vadă faţa hâdă şi desfigurată, stau ca mieluşeii la tăiere, ca-n Mioriţa. Aşa cum au stat şi confraţii mei, transformaţi, între timp, în coşciuge.”