*Rubrică oferită în parcarea de la stadion de viceprimarul Cornel Ionică
Dumnezeu: Tudore!
Pendiuc: Nu da, nu da!
Dumnezeu: Şezi blând, Tudore, că nu sunt nevastă-ta! Sunt eu, Dumnezeul tău!
Pendiuc: Aoleu, de când au început banii să vorbească?!!!
Dumnezeu: Celălalt Dumnezeu, ăla mai mic şi mai puţin important, care te vede şi te judecă…
Pendiuc: Aoleu, deci la tine a ajuns dosarul meu? Deci m-au trimis în judecată?!!!
Dumnezeu: La mine eşti trimis în judecată încă de la al treilea mandat!
Pendiuc: Ştiam eu, ticălosul de Ionică!
Dumnezeu: Nu are nicio legătură, cam de atunci au început să se înmulţească faptele tale, în condica mea. Bine, şi ale lui Ionică, dar fiecare cu norocul său.
Pendiuc: Păi de aia m-am întors eu la primărie, pentru că în lunile ălea în care eu stăteam la beci, el era primar în locul meu. Ştii ce chinuitor a putut fi? Să ştiu eu că Ionică ţine conferinţe în locul meu, că pune curul pe munculiţa mea, că mi-a surghiunit-o pe biata Carmencita pe la Podul Viilor, că vrea să candideze la primărie la anul când el trebuia să împartă cu mine răcoarea de la arest?
Dumnezeu: Măi Tudore, obiectiv privind, cineva tot trebuia să-ţi ţină locul, şi, de obicei, viceprimarul e acela. Acum nu e frumos să doreşti răul aproapelui, că nici el nu a vrut să cadă năpasta peste tine. Ceasul negru, pisica 13! Proiectele trebuia să le continue, că doar nu era să stea oraşul în loc, să te aştepte pe tine. În plus, după ce un primar e pe făraş din varii motive, viceprimarul este cel care, în majoritatea cazurilor, candidează.
Pendiuc: Ştii ce, Doamne, ia să nu mai vorbeşti tu în necunoştinţă de cauză, că nu ai fost primar niciodată, mai ales atâtea mandate. Primăria e ca şi casa mea, oraşul ăsta întreg e casa mea. Şi plec şi eu puţin şi ce găsesc? Găsesc pe altul în casa mea, pe patul meu şi pe muzica mea!
Dumnezeu: Tudore, cred că încep să-i dau dreptate lui Cătălin de la PMP, tu te-ai întors de lacom ce eşti! Te-ai întors că nu suporţi să stai într-o casă mai mică. Defapt, ce spun eu, mai mică? La casa ta din buletin tu ai şi lift, pe când primăria nu are!
Pendiuc: Cum, Doamne, să se spună că m-am întors de lacom ce sunt?! Păi am eu patru case ca preşedintele Iohannis? Am una mare şi lată la Piteşti, şi o mică… atenţie în Bucureşti, şi aceea pe numele fie-mii, că din meditaţii nu am reuşit să adun nici măcar de o garsonieră! Dar casa mea, adevărata mea casă, e primăria! Şi eu acolo vreau!
Dumnezeu: Dar nu vrei tu, mai bine, să te bucuri de familie, că poate nu vei scăpa prea bine din problemele ăstea cu justiţia?…
Pendiuc: Ce familie, Doamne? Gabriela e supărată pe mine, nu mai vrea să facem amor platonic, cu amanta nu am cum, fetele sunt la Bucureşti, cu familiile lor, cu afacerile lor, sunt ocupate… Cum să mă duc eu să le stau pe cap?
Dumnezeu: Atunci găseşte-ţi nişte hobby-uri, nişte preocupări pentru timpul liber!
Pendiuc: În afară de primărie nu ştiu să fac mai nimic!
Dumnezeu: Eu cred că ştii! Uite, fă-te popă!
Pendiuc: Popă? În primul rând că am deja cazierul pătat, iar în al doilea rând că nu am voce!
Dumnezeu: Tudore, toţi popii au cazierul pătat, iar vocea nu mai e demult un criteriu de selecţie.
Pendiuc: Dar de ce tocmai… popă?
Dumnezeu: Pentru că tu eşti omul care sfinţeşte locul, şi la câte mandate ai sfinţit tot ce ai atins, ar fi păcat să nu ne folosim de experienţa ta, şi pe mai departe!