Anul 2016 poate fi catalogat drept anul femeilor social-democrate, rezultatele obţinute în alegerile locale din 5 iunie stând mărturie în acest sens. Sunt, de departe, cele mai bune rezultate pentru Organizaţia Femeilor Social-Democrate, numărul de femei alese în diverse funcţii la nivel naţional şi în Argeş fiind net superior celui din alegerile anterioare.
Astfel, la nivel naţional femeile social-democrate au câştigat 86 de mandate de primar în 3 municipii, 3 oraşe şi 80 de comune, faţă de numai 55 în anul 2012. De asemenea, OFSD a obţinut 204 mandate de consilieri judeţeni, faţă de 78 în 2012, iar în consiliile locale au intrat 2.540 de reprezentate ale OFSD, faţă de 1.856 în 2012. Mandatele obţinute situează OFSD pe primul loc în raport cu organizaţiile de femei ale altor partide.
Merită remarcată implicarea femeilor în campania electorală şi modul în care au luptat cu contracandidaţi puternici, impunându-se în faţa bărbaţilor, aşa cum au făcut Gabriela Firea la Bucureşti sau Lia Olguţa Vasilescu la Craiova.
În Argeş, femeile din PSD au câştigat două mandate de primar – în oraşul Ştefăneşti, prin Ioana Jenica Dumitru, şi în comuna Vultureşti, prin Irina Poşircă – 4 mandate de consilieri judeţeni şi 307 de consilieri locali.
"Apreciez în mod deosebit curajul de care au dat dovadă colegele noastre care au candidat, implicarea lor, seriozitatea şi faptul că au reuşit să convingă electoratul. Am fost împreună o adevărată echipă, iar rezultatele se văd. Am străbătut împreună toate localităţile judeţului, am stat de vorbă cu oamenii, am explicat ce vrem să facem şi cum vedem noi dezvoltarea Argeşului şi a localităţilor sale în continuare. PSD a obţinut în ţară, dar mai ales în Argeş un rezultat foarte bun, dar care ne obligă în faţa alegătorilor să dăm tot ce avem mai bun pentru a fi în slujba comunităţilor", a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedinte al OFSD Argeş şi vicepreşedinte al OFSD la nivel naţional.