Presedintele PNL Arges, Adrian Miutescu ne-a declarat ca nu a fost surprins de vestea retragerii lui Theodor Stolojan, chiar daca gestul sau a fost bulversant pentru toata lumea.
„Cred ca este prematur, deocamdata, sa fac comentarii si sa arunc cu noroi intr-o parte sau alta. Cert este ca gestul nu m-a surprins, cunoastem personajul, schema, fenomenul… Timpul ne-a invatat sa fim mai intelepti si sa nu ne mai aruncam cu capul inainte. Este greu de spus daca presedintele a avut vreo implicare in aceasta strategie, tot ce este posibil. Mai ramane scena cu plansul si ne intoarcem in 2004!” a declarat presedintele liberal.
Acesta a adaugat ca PNL este deschis in continuare negocierilor cu PDL si ca asta nu implica neaparat conditia ca Tariceanu sa fie numit premier. „Consider ca depinde de cele doua partide, in special de PSD, daca va mai ramane valabila coalitia semnata ieri sau daca noul premier va alcatui o alta majoritate. In ceea ce priveste PNL, noi ne-am aratat disponibilitatea de a intra la guvernare cu PDL, dar nu in orice conditii. Asta nu inseamna neaparat Calin Popescu Tariceanu premier, ci niste conditii care sa preintampine surprize precum cea de astazi, doar vedeti ce au patit cei de la PSD!” a adaugat Adrian Miutescu.