Adrian Năstase îi cere lui Victor Ponta să meargă pe ideea lui Iohannis, de a convoca Parlamentul pe problema legii grațierii și amnistierii, ca să-i arate prezidențiabilului ACL că acest lucru, făcut de pe o zi pe alta, este imposibil. Tema intens accentuată de către Klaus Iohannis în cele două dezbateri l-a determinat pe fostul premier, Adrian Năstase, să îi transmită un mesaj lui Victor Ponta prin intermediul blogului său.
"Discuţiile pe tema acestui proiect de lege arată cum se poate construi o temă falsă în dezbaterea publică. Nu din incompetenţă, ci din rea-credinţă. Iohannis i-a propus aseară lui Ponta să discute acest subiect “ca între bărbaţi”. Eu cred că un alt organ ar fi mai util pentru a discuta această temă. Am explicat cu un alt prilej că prerogativa adoptării unei astfel de măsuri, in formă colectivă, apartine exclusiv Parlamentului. De altfel, e suficientă lecturarea textului constituţional. Sigur, partidele, guvernul, presedintele au un anumit rol în modelarea unei astfel de reglementări.
Vă aduc aminte că o astfel de lege a fost adoptată in 1997, in timp ce Traian Basescu si Crin Antonescu făceau parte din guvernul CDR. O altă lege de acest gen a fost adoptată in 2002. Legi asemănătoare sunt adoptate in toate tările, cu o anumită frecventă. Am mai scris pe acest subiect si nu reiau detaliile.
In legătură cu textul actualului proiect din Parlament. Este clar că el a plecat la drum intr-un mod neinspirat, a fost modificat neinspirat si a fost NE-dezbătut tot neinspirat. Care este problema ca ACEST proiect să fie supus votului şi respins? Un vot negativ pe ACEST proiect nu ar insemna respingerea pentru eternitate a unei legi a gratierii şi amnistiei. Parlamentul are dreptul de a relua acest subiect, cu un nou proiect de lege (initiativă legislativă) într-o altă sesiune în urma unei dezbateri publice – care să clarifice categoriile de persoane şi de infracţiuni vizate, limitele pedepselor etc – proiect elaborat de o comisie specială din parlament, pe baza discuţiilor cu MJ, ANP şi avizat de guvern.
Concluzie: dacă problema e atat de serioasă pentru “bărbati” inainte de duminica votului, nu văd de ce nu ar fi de acord Ponta cu propunerea lui Iohannis – făcută, probabil, in băscălie – ca Parlamentul să se reunească vineri pentru a da un vot negativ ACESTUI proiect de lege. Evident, ştim cu toţii că, tehnic, convocarea Camerei Deputatilor de pe o zi pe alta este imposibilă dar ar trebui aruncat cartoful fierbinte înapoi la Iohannis. Da, Victor, spune că eşti de acord cu propunerea de convocare a Parlamentului. Dacă ăsta este principalul motiv pentru care Iohannis vrea să fie presedintele României…" a scris Adrian Năstase pe blogul personal.