ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 TURUL II. Sesizări privind nereguli în ziua votului curg de la primele ore ale dimineţii. Un alegător din Piteşti este suspectat că şi-a filmat buletinul de vot. Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz.
"Există o suspiciune pentru filmarea unui vot într-o secţie de la Universitatea Constantin Brâncoveanu. (…) Cazul este în cercetare în acest moment. Până la acest moment, procesul electoral este în parametri normali, fără incidente majore. Au fost câteva apeluri la 112, care sunt în curs de cercetare. (…) Nu au fost incidente la deschiderea secţiilor şi la predarea către preşedinţii secţiilor de vot, totul a decurs normal, în parametri de maximă legalitate şi transparenţă." a declarat prefectul judeţului Argeş, Mihai Oprescu.