Presa regreta decizia celor din Opozitie, intrucat ar fi vrut sa asiste la o paruiala pentru… binele poporului
Deputatul PNL, Andrei Gerea, sustine ca daca parlamentarii din Opozitie nu ar fi recurs la protestul parlamentar, atunci nu este exclus sa se fi ajuns la paruiala, asa cum se mai intampla si in alte parti ale lumii. Trebuie sa recunoastem ca perspectiva aceasta ar fi fost incantatoare si ca nu ne-ar fi parut rau sa vedem o paruiala intre Ecaterina Andronescu si Roberta Anastase, sau un schimb de pumni intre Mircea Andrei si Mircea Draghici.
,,Daca noi nu am fi facut acest protest, poate ca am fi ajuns la situtia in care sa ne luam la paruiala, cum se intampla si in alte parlamente din lume, lucru care nu cred ca ar fi onorat sub nicio forma Romania si nu cred ca era ceva de dorit inclusiv pentru dumneavoastra.” a declarat deputatul Gerea.
Ce-i drept, presa s-a grabit sa infirme dezamagirea in fata unui asemenea scenariu intrucat, asa cum v-am mai spus, o paruiala pentru…. binele poporului este intotdeauna binevenita. Ba chiar am fi facut galerie de pe margine…
,,Vor pierde alegerile. Aceasta teama este inspaimantatoare pentru ei”
In alta ordine de idei, Andrei Gerea a argumentat inca o data decizia Opozitiei de a face greva parlamentara, cu atat mai mult cu cat Puterea a speculat din plin acest episod. ,,Acest protest, care inseamna absenta din plenul Camerelor Parlamentului la momentul votului, este un protest care vine pe fondul batjocoririi acestei institutii de catre PDL. Am vazut ca democrat-liberalii au ales sa faca o invitatie la dialog, concretizata in fluturasi si bannere imprastiate in toata tara. Este o atitudine penibila, imatura, care dovedeste doua lucruri: ca nu inteleg, sub nicio forma, ceea ce inseamna democratia si rigorile ei, dar si o frica, din ce in ce mai mare, ca se apropie momentul in care vor veni in fata electoratului si vor pierde alegerile. Aceasta teama este inspaimantatoare pentru ei. Si inca o dovada ca le este frica: PDL a ales sa nu mai faca alegerile in cele sase colegii vacantate in tara, inclusiv in cel din Arges. Le este frica de faptul ca vor pierde cu un scor care sa dea peste cap si cele mai pesimiste previziuni ale lor.” a mai declarat deputatul liberal.