Deputatul ALDE Andrei Gerea susține că intenția liberalilor de a declanșa alegeri anticipate este nu doar populistă și inutilă, dar și periculoasă, pentru că aceasta crează un precedent. Clasa politică, funcție de interesele electorale, ar putea abuza de astfel de metode care nu fac decât să irosească luni buni din potențialul de dezvoltare al unei țări.
,,Susțin alegerea primarilor în două tururi, dar nu consider corectă ideea unor alegeri anticipate. Dacă se ajunge în jocul politic al unei tentative de anticipate, de fapt s-ar face alegeri doar pentru două sau trei luni! În mod practic, dacă am avea alegeri anticipate, acestea s-ar ține exact înainte de a începe vacanța parlamentară, deci nu avem nevoie de Parlament peste vară. Apoi, până la alegerile la termen, mai sunt două luni și jumătate. Să faci alegeri pentru două luni și jumătate mi se pare un lucru inutil, neserios și extrem de populist. Dar este și periculos, pentru că se crează un precedent. În plus, se irosesc cu dezbateri inutile și tot felul de proceduri luni importante în care ai putea face ceva util pentru țară:" a declarat deputatul Andrei Gerea.