Chiar de ziua sa, avocatul liberal Radu Perianu a fost încurajat de colegii din partid să candideze la Parlament. Ce-i drept, varianta aceasta i-ar fi mult mai confortabilă decât cea de preşedinte al PNL Piteşti, funcţie de care nu s-a achitat pe deplin prin prisma meseriei care îi ocupă mai tot timpul.
,,Astăzi (n.r. luni, 5 septembrie) colegul nostru liberal Radu Perianu împlinește 44 ani. Avocat de succes, un om extrem de inteligent si de carismatic, respectat si, lucru rar în politica, iubit de cei ce îl cunosc, excelent organizator, cu un simt politic aparte, ar fi candidatul perfect pentru PNL pentru o poziție eligibilă la alegerile parlamentare.” i-a scris pe contul de Facebook fostul consilier local, Tiberiu Avramescu.
Greu de crezut că Perianu va da curs unei astfel de ambiţii politice. În primul rând, din avocatură câştigă infinit mai bine decât ar câştiga ca parlamentar. În al doilea rând, ambiţiile politice ale colegului său Theodor Nicolescu l-au adus pe acesta acolo unde se află şi astăzi: după gratii.