Dosarocraţia conduce România – spune preşedintele Mişcării Populare Argeş, Cătălin Bulf. Astfel se face că, susţine politicianul, dacă în 2012 votantul a fost chemat la urne ca să voteze dosarul Nicolescu, anul acesta ar putea să aibă istorica şansă de a vota şi dosarul Pendiuc.
"În România, democraţia este confundată cu votul. Fundamentul gândirii în România, în ultimii 25 de ani s-a schimbat. Omul nu mai este cetăţean, nu mai are drepturi, omul este doar votant. În România a rămas doar logica votului. În această logică, avem libertatea de a primi ajutor social, avem egalitatea să ne votăm pensii speciale doar pentru aleşi. În România anului 2016, omul este chemat să voteze un dosar. Noi nu mai avem democraţie, avem dosarocraţie. Şi vă pot da două exemple din Argeş: în 2012 am votat dosarul Nicolescu şi a ieşit, iar în 2016, ni se oferă pe tavă dosarul Pendiuc. Suntem chemaţi să votăm dosarul Pendiuc." a declarat preşedintele Mişcării Populare.
Cătălin Bulf este candidatul MP Argeş pentru Primăria Piteşti. Nu-l vom regăsi, însă, şi pelista pentru consilieri locali întrucât, afirmă acesta, ,,nu mi-ar plăcea să-l am şef pe Cornel Ionică". În schimb va candida pe lista pentru consilieri judeţeni, acolo unde sigur nu-i va fi şef Florin Tecău.