1,3K
Alianta Romania Dreapta considera ca modificarea Constitutiei trebuie facuta pentru interesele reale ale Romaniei, in scopul protejarii tarii si a cetatenilor de coruptie si de populism. Catalin Bulf, candidatul ARD la functia de deputat pe Colegiul Pitesti Nord ne-a prezentat care vor fi efectele, atat cele pozitive cat si cele negative, ce vor urma acestei decizii.
„Consideram ca modificarea Constitutiei ar trebui sa aiba in vedere introducerea deficitului bugetar de maximum 3% din produsul intern brut. Acest lucru ar face imposibila acordarea de pomeni electorale care dezechilibreaza grav bugetul de stat si distrug stabilitatea economica ulterioara. De asemenea, ARD sustine ca o noua Constitutie trebuie sa prevada desfiintarea imunitatii parlamentare. Fiecare parlamentar ar trebui tratat de Justitie la fel ca orice cetatean, fara ca Parlamentul sa poata bloca cercetarile, asa cum USL a facut si face in continuare.
O noua Constitutie ar trebui de asemenea sa intareasca rolul si independenta Avocatului Poporului, care sa nu mai poata fi schimbat dupa bunul plac al unei majoritati parlamentare, asa cum s-a intamplat in aceasta vara. Sustinem, de asemenea, introducerea Parlamentului unicameral, conform referendumului care a avut loc in urma cu 3 ani de zile. Romanii au votat in proportie covarsitoare la referendum pentru reducerea numarului de parlamentari (83,31%) si trecerea la un parlament unicameral (72,31%). USL alege sa nesocoteasca acest referendum si vointa exprimata de romani in 2009.” a declarat Catalin Bulf.
Catalin Bulf este candidatul Aliantei Romania Dreapta la functia de deputat pe Colegiul Pitesti Nord si ocupa pozitia a patra pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie.