E vară, lumea e deja cam moleșită, e cu gândul la plaja Mării Negre, Mării Adriatice, Mării Mediterane… Vorbim de lumea bună, aia puțină. Lumea multă, populimea, este cu ochii cât cepele pe prețuri, e în criză după criză, nu prea mai are pe unde scoate cămașa. Este, deci, momentul propice pentru coaliția de la guvernare să pregătească în pace o nouă lege a securității naționale.
Ce-am mai râs noi de Liviu Dragnea când vorbea de statul paralel și cum începe să ne iasă râsul pe nas. După cum am acuzat de scenarită pe cei care atrăgeau atenția că serviciile fac partide și televiziuni, că pregătesc în laboratoare președinți și lideri politici, în general, de care se folosesc și pe care-i abandonează sau îi închid când nu mai au nevoie de ei sau când ies din rând.
Din ce a început să transpară în spațiul public de la comisiile de apărare din Senat și Camera Deputaților nu-i a bună. Serviciile vor avea prerogative sporite, de parcă până acum n-ar fi avut. Au voie să-și creeze societăți comerciale, deși an de an Parlamentul le acordă buget tot mai mare. De asemenea, Curtea de Conturi nu mai poate să le controleze cheltuielile operative. Sunt ele stat în stat, ca să nu-i spunem ca Dragnea, stat paralel?
Apoi, sub pretextul asigurării securității cibernetice, ele pot supraveghea mediul privat, deci conturile de pe rețelele sociale și căsuțele de mail. Și, încă, pe niște hârtii sustrase de la comisii, scrie clar: „Persoanele fizice și juridice au obligația să acorde sprijin la cerere serviciului în îndeplinirea atribuțiilor”. Dacă-ți cere să-ți torni colegul de apartament, nevasta sau tatăl, ești obligat s-o faci. Măcar Securitatea te șantaja, te amăgea cu o sumă de bani, cu acces la gospodăria de partid, dar de obligat nu te obliga prin lege. Acum acest lucru se urmărește.
După scandalul iscat, liderii celor trei partide de la putere spun că e doar un proiect în lucru, că nu e nimic bătut în cuie etc. Dar, tendințele sunt clare. Versurile bardului George Lesnea „Partidul e-n toate…” va fi rescris „Serviciile sunt în toate…”
Dar, să stăm liniștiți la locurile noastre, pompierul de serviciu Rareș Bogdan ne asigură că se va lupta până la moarte ca să nu ne fie afectate libertățile personale. Cum s-a luptat să desființeze pensiile speciale în 30 de zile. Au trecut vreo cinci ani de când au trecut cele 30 de zile. Așa va fi și acum cu lupta lui de gladiator cu serviciile.
Președintele ca bradul va dormi liniștit la Cotroceni, va juca tenis și golf, se va plimba la Miami și la Ibiza, iar serviciile vor face ce știu ele mai bine, vor pune fundul gras pe România și vor controla totul. Asta ni se pregătește: o nouă Securitate Mărie cu aceeași pălărie.