1,1K
In cadrul unei declaratii politice, chestorul Camerei Deputatilor, Mircea Draghici, a prezentat colegilor care sunt prioritatile legislative pe care si le-a propus in acest an. Draghici spera sa se bucure de sprijinul acestora, mai ales ca parte dintre ele vizeaza categorii foarte mari de romani. Va prezentam, mai jos, continutul acestei declaratii politice.
Lege in sprijinul persoanelor cu handicap”
,,In anul care tocmai s-a incheiat am initiat o serie de propuneri legislative cu impact major care acum isi desfasoara demersul legal firesc. Printre acestea va amintesc propunerea legislativa pentru modificarea art. 59, alin 1, lit. c din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea persoanelor cu handicap. Scopul acestei legi este ca persoanele cu handicap a caror afectiune a generat deficiente functionale si/sau structural-anatomice intr-un stadiu ireversibil, sa fie excluse de la obligativitatea evaluarilor periodice stabilite de lege. Aceasta problematica a fost in 2013 si in atentia mass–media, care a prezentat abuzurile la care aceste persoane sunt permanent supuse. Am incredere ca in aceasta sesiune parlamentara vom reusi sa trecem aceasta lege pentru a stopa odata pentru totdeauna nedreptatile din acest sector.”
Proiecte europene pentru comunitatile sarace
,,In calitate de parlamentar social – democrat, o prioritate a sesiunii parlamentare trecute a reprezentat-o problema persoanelor din comunitatile sarace din Romania, mai exact adoptarea de masuri specifice in vederea dezvoltarii acestora. Anul acesta voi urmari sa aduc la masa discutiilor reprezentanti ai autoritatilor publice centrale si locale, reprezentanti ai societatii civile, academicieni si sociologi pentru a discuta pe marginea acestei propuneri legislative. Scopul proiectului de lege mai sus mentionat este crearea unui mecanism inter-institutional care sa coordoneze procesul de reglementare unitara a masurilor si instrumentelor de incluziune sociala destinate categoriilor sociale defavorizate. Mai mult, acest proiect isi propune si instituirea cadrului legal pentru asigurarea resurselor financiare necesare cofinantarii proiectelor europene initiate in comunitatile sarace.”
Lege pentru finantarea partidelor politice”
,,Pe parcursul acestui an voi continua sa sustin activ propunerea legislativa referitoare la modificarea si completarea Legii nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale. Trebuie sa fim constienti ca adoptarea acesteia poate aduce beneficii clare in privinta aderarii Romaniei la spatiul Schengen, prin imbunatatirea raportului MCV. De asemenea, Romania se va alinia la normele europene privind finantarea partidelor politice, respectand recomandarile GRECO si se va asigura o mai mare transparenta, fiind eliminate fraudele in acest domeniu.”
Imbunatatirea conditiilor de viata pentru persoanele fara adapost
,,In ceea ce priveste actuala sesiune parlamentara, imi voi concentra atentia atat in sfera politicilor sociale cat si in cea a transporturilor, in speta siguranta cetatenilor fiind o prioritate. Astfel, in acest moment studiez oportunitatea unei propuneri legislative care vizeaza persoanele fara adapost, o categorie sociala extrem de sensibila si delicata. In cadrul Uniunii Europene, persoanele fara adapost au reprezentat si reprezinta un domeniu prioritar de actiune. Prin intermediul Strategiei UE privind protectia sociala si incluziunea sociala (“Metoda deschisa de coordonare in domeniul social”), UE coordoneaza si incurajeaza masurile nationale si dezvoltarea de politici pentru combaterea saraciei si excluziunii sociale. Beneficiind de expertiza specialistilor in domeniu, mi-am propus sa actionez in vederea imbunatatirii conditiilor de viata pentru aceste persoane.”
Reglementarea deficientelor de la nivelul legislatiei asigurarilor si reasigurarilor”
,,O alta prioritate legislativa pentru aceasta sesiune parlamentara este concretizarea unui proiect de lege care vizeaza reglementarea deficientelor existente la nivelul legislatiei asigurarilor si reasigurarilor din Romania, in vederea reprezentarii corecte a intereselor cetatenilor care sunt implicati in accidente auto. Premisa de la care pleaca propunerea este aceea ca siguranta in trafic poate fi grav afectata de emiterea unor solutii tehnice eronate efectuate de inspectori de daune necalificati tehnic corespunzator.”