Meciul dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis a fost dezbătut pe toate părţile de analiştii politici. Indiferent de orientarea lor politico-financiară, concluzia a fost unanimă: niciunul dintre candidaţii la turul II nu a dat o lovitură decisivă, iar în timp ce Victor Ponta nu a reuşit să treacă sticla, Iohannis a apărut total nepregătit. Vă prezentăm, mai jos, câteva opinii!
Emil Hurezeanu: Cel inhibat, cu o figură mai degrabă preocupată a fost domnul Ponta
„De această dată, într-o confruntare şi emoţională, cel inhibat, cu o figură mai degrabă preocupată, nervoasă, care căuta mai degrabă a-şi căuta gândurile, ignorând expresia feţei, a fost domnul Ponta. Această inegalitate de faţă este importantă într-o dezbatere. Omul relaxat şi calm, chiar dacă nu i-a părut aşa domnului Ponta când a fost în biroul dânsului, de obicei câştigă, într-o dezbatere, câteva puncte suplimentare. În condiţiile de egalitate în substanţa partiturii, cel relaxat, care controlează psihologic dialogul, duelul, e mai bine prizat de către public.”
Moise Guran: A fost o întâlnire ratată, din punct de vedere al interesului public
,,Nu voi comenta prestaţia candidaţilor la dezbaterea directă. A fost o întâlnire ratată, din punct de vedere al interesului public şi îmi pare la fel de rău că cei doi nu s-au întâlnit la TVR, pe cât îmi pare rău că TVR n-a înţeles că e datoria sa să preia Realitatea, aşa cum au făcut-o B1, Antena 3, Digi şi RTV. Însumată, audienţa celor cinci posturi de ştiri a atins după ora 21 cam 3,5 milioane de telespectatori, dintre care peste două milione în oraşele medii şi mari. DAR! Simt nevoia să aduc o critică dură breslei din care, îmi place sau nu, şi eu fac parte. Campaniile electorale separă naţiunea, o polarizează, se nasc pasiuni incredibile şi, de multe ori nejustificate, toată lumea îşi pierde raţiunea şi mai toţi devenim inexplicabil soldaţi de o parte sau de alta a baricadei. Şi dacă, până la un punct, acest lucru este de înţeles în lumea politică sau în societate, pentru noi jurnaliştii, este inadmisibil. Noi avem alegeri în fiecare zi, prezenţa seara în faţa televizorului este mai mare decât prezenţa la urne, iar telecomanda funcţionează ca o ştampilă de vot. De aici şi tentaţia politicienilor de a pune mâna pe posturi precum Antena 3 şi RTV, de a transforma prestatorii de acolo în politicieni acoperiţi în jurnalişti. Aceea este o presă de partid şi nu mai trebuie comentate prestaţiile protagoniştilor. Audienţa lor o reprezintă un public captiv, care da, acum este un public numeros, dar asta e conjunctura politică. Nu e deloc de mirare faptul că Victor Ponta, candidatul lor, se simte precum gâsca în apă la aceste posturi, sau că îşi permite să îi facă semn Corinei Drăgotescu (probabil să-l întrebe de icoana din buzunar) mustrând-o din ochi. Sunt însă foarte dezamăgit de celelalte posturi. La B1 doar Sorina Matei ţine cât poate şi ea steagul sus. Alţi moderatori sunt pur şi simplu nepregătiţi, fac şuete televizate, evitând întrebări grele pentru candidaţi. La Digi marele Emil Hurezeanu, pentru care aveam toată admiraţia, face un blat călduţ cu Klaus Johannis, blocându-l şi pe mult mai incisivul Prelipceanu să facă un interviu cinstit, în interesul publicului. La fel ca şi mine, Preli are o mare admiraţie pentru Hurezeanu, dar noi, jurnaliştii, suntem datori să ne dărâmăm barierele, aşa cum, aseară, la Realitatea, a reuşit să o facă mult mai tânăra Denise Rifai. Toată stima pentru ea, chiar dacă intervenţia ei la Ponta l-a ajutat pe un Johannis inexistent pe teme economice! Rareş Bogdan a jucat toată campania cu Klaus Johannis, reuşind să-l enerveze şi pe Cristoiu, dar aseară a făcut totuşi un serviciu publicului, preluând dezbaterea (pe tema votului în Diaspora) chiar dacă astfel tot pe Johannis l-a ajutat. Deşi a fost părtinitor toată campania, Rareş pare că a înţeles aseară importanţa presei ca vector imparţial în astfel de momente, reproşându-i Laviniei Şandru intrarea cu bocancii la Johannis. Într-adevăr, Şandru a fost sub orice critică, nu numai aseară, toată campania – a jucat cu Udrea până la primul tur şi s-a repoziţionat cu Ponta după turul doi. Lavinia n-a reuşit niciodată să devină jurnalist, a rămas politician, nici măcar un politician acoperit în jurnalist ci doar un politician cu emisiune la tv. Prezenţa ei pe Realitatea face mult rău acestui post. Nu am de făcut reproşuri de imparţialitate colegilor mei (cu excepţia invitaţiei ilegale făcute candidatului Ponta la emisiunea Viaţa Satului). Postul Public a ieşit în evidenţă în această campanie doar cu întrebarea pusă de Monica Ghiurco Elenei Udrea, cea vizând o eventuală relaţie intimă între aceasta şi Traian Băsescu. Şi chiar dacă nu mi-a plăcut să o văd pe Mona la protestele de la Cotroceni de după condamnarea lui Dan Voiculescu, întrebarea respectivă era una de interes public şi trebuia pusă. (Poate nu pe tonul Danei Grecu, totuşi.) În final, TVR a găzduit şi interviuri călduţe, făcute în deplasare, cu Victor Ponta, TVR a fost cât a putut fi el de imparţial, dar nu a reuşit decât să devină incosistent. A reuşit să fie ignorat de toată lumea, în ciuda apelului public făcut de Stelian Tănase pe TVR1 către candidaţi pentru organizarea dezbaterii finale. Candidaţii l-au tratat cu ignore. În concluzie, prin acest material încerc să atrag tuturor colegilor atenţia că polarizarea mediei româneşti şi partizanatul politic nu ne ajută pe noi ca societate."
Ion Cristoiu: A fost un dezastru din cauza improvizației absolute care a fost această așa zisă confruntare!
,,Dând curs șantajului practicat de Cozmin Gușă, consultantul politic al Elenei Udrea, Klaus Iohannis a făcut greșeala vieții sale: S-a decis cu o oră înainte de dezbaterea la care se anunțase Victor Ponta să participe. După ce și pe drept cuvînt a susținut că va participa la o confruntare serioasă, anunțată și negociată dinainte, cum se întîmplă în lumea civilizată, s-a dus la o emisiune improvizată (nici n-avea cum, odată ce Realitatea Tv era pregătită pentru o dezbatere doar cu Victor Ponta, dat fiind că Klaus Iohannis anunțase că nu vine la nici o televiziune de știri), fără o minimă organizare, de parcă ar fi fost vorba de o confruntare între Elena Udrea și Traian Băsescu, fără întrebări gîndite bine, pentru a acoperi tot spectrul problematicii prezidențiale. Rareș Bogdan, complexat de ideea că-l are în față pe Însăși Înălțimea Sa Victor Ponta, l-a lăsat practic pe Victor Ponta să fie moderatorul emisiunii.
Ideea nenorocită de a se dezbate nu atribuțiile președintelui, ci atribuțiile premierului l-a favorizat în chip nedrept pe Victor Ponta. Era de așteptat ca în condițiile în care s-au discutat numai prerogativele premierului, Klaus Iohannis să nu se descurce. Decizia luată în ultimul minut de a veni la confruntare a făcut ca Klaus Iohannis să nu fie pregătit. În 2004 și-n 2009, candidații s-au pregătit inclusiv psihologic pentru marea confruntare, devenită eveniment național și nu o clacă la o televiziune de știri, antrenîndu-se cu persoane care jucau rolul adversarului.
Cum a fost posibil ca staff-ul să nu reziste șantajului lui Cozmin Gușă și l-a forțat pe Klaus Iohannis să meargă în ultimul moment, fără o minimă negociere a formatului? Și acum ce face Klaus Iohannis? Se va duce și la celelalte televiziuni de știri? Va mai vrea o confruntare pe teren neutru?
Pe scurt, și la cald:
A fost un dezastru.
Nu pentru că Klaus Iohannis n-ar fi bun.
La interviul de pe Realitatea Tv, la care am participat, a fost senzațional.
A fost un dezastru din cauza improvizației absolute care a fost această așa zisă confruntare.”
Radu Banciu: Victor Ponta e artificial, iar Klaus Iohannis atâta poate
"Este clar că Klaus Iohannis este un om sincer și la locul lui. Atâta poate. El nu va veni la o masă să ne servească zorzoane. Victor Ponta parcă ne servea masa de Revelion. Sunt convins că multe gospodine și-au spus că Victor Ponta e cel mai deștept din România. Unul care-și plasa oferta peste tot, unul a dat pumni, celălalt a încasat. Victor Ponta e artificial, iar Klaus Iohannis atâta poate."
Laurenţiu Ciocăzanu – Aşa cum arată până acum meciul Iohannis-Ponta, primul este câştigător net
,,Aşa cum arată până acum meciul Iohannis-Ponta, primul este câştigător net. Nu contează CE au răspuns cei doi, câte argumente au transmis prin ecranul televizorului, dacă au pus pe masă cifre, idei, proiecte, bla, bla. NU. Chiar nu contează aşa ceva! Românii s-au cam săturat de astfel de confruntări în care fiecare îşi vinde adevărul lui şi îl îmbracă într-un ambalaj mai mult sau mai puţin vandabil. Nu mai “vinde”, pur şi simplu, “să spui” ceva. Să “ştii”. Ci SĂ FACI! Lumea e sătulă de vorbe goale, de promisiuni neonorate, de cel care “le zice bine”. Publicul caută altceva. Nu mai are trecere să fii “bine pregătit”. Din această perspectivă, sunt convins că vor fi destui care să spună că Victor Viorel Ponta a ştiut mai bine lecţia. În realitatea, nu mai ajută cu nimic să înşiri cifre pe bandă rulantă. Să ştii cât e PIB-ul, care e pensia medie sau câte secţii de votare sunt în Germania. Nu mai ajută să reciţi poezii de genul ăsta ca o moară stricată. E ceva ce nu mai trece sticla. Ce nu mai foloseşte, mai ales în bătălia pentru funcţia nr. 1 în stat. Ce CONTEAZĂ acum e cine transmite ÎNCREDERE!”
Florin Negruţiu: Ca să recupereze diferenţa faţă de Victor Ponta, Klaus Iohannis de un KO precum cel aplicat de Traian Băsescu lui Mircea Geoană
,,Întâlnirea din această seară Klaus Iohannis-Victor Ponta nu cred că a reuşit să mute în vreun fel opţiunea de vot a unor categorii semnificative de electorat. Cei care ţineau cu Klaus Iohannis vor ţine în continuare cu Klaus Iohannis, cei care ţineau cu Victor Ponta vor ţine în continuare cu Victor Ponta. Din acest punct de vedere, câştigător de etapă poate fi considerat Victor Ponta, care nu pierde puncte. Pe post de challenger, de candidat creditat în toate sondajele oficiale şi neoficiale cu şansa a doua, Klaus Iohannis poate să încline balanţa doar cu un glonţ de argint. Ca să recupereze diferenţa faţă de Victor Ponta, Klaus Iohannis nu trebuie să termine meciul indecis sau să câştige la puncte, ci are nevoie de o victorie zdrobitoare, de un KO precum cel aplicat de Traian Băsescu lui Mircea Geoană atunci când i-a pus celebra întrebare legată de vizita la Sorin Ovidiu Vântu. Deocamdată, Klaus Iohannis nu pare să aibă nici aplombul, nici mobilitatea, nici informaţiile lui Traian Băsescu, deşi foloseşte acelaşi staff.”
Cristian Pantazi: Ce e cel mai îngrijorător la Klaus Iohannis e lipsa de pregătire pe temele mari
,,Prima confruntare televizată dintre candidaţi a fost complet irelevantă în privinţa informaţiilor noi aflate despre poziţionarea candidaţilor pe temele mari. Dezbaterea de la Realitatea TV a fost însă relevantă pentru a afla cine şi cum SUNT cu adevărat candidaţii, şi a fost mai mult despre Klaus Iohannis decât despre Victor Ponta. Ponta a fost exact asa cum îl ştim din nenumăratele apariţii TV: agresiv, alunecos, manipulator, naţionalist de cartier. Marea miză a fost Iohannis.
Şi am vazut un candidat care a apărut nepregătit de dezbatere şi a ratat câteva momente-cheie, precum discuţiile despre corupţie şi votul în diaspora, dar a fost calm, a încercat să aducă o abordare nouă a acestor dezbateri după standardul impus de Traian Băsescu, continuat de Crin Antonescu şi Victor Ponta.
Ce e cel mai îngrijorător însă la Klaus Iohannis e lipsa de pregătire pe temele mari.”
Foto: Inquamphotos