Presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu impartaseste opinia social-democratilor de la centru, opinie potrivit careia raportul pe justitie este unul care n-are nicio legatura cu realitatea, acesta fiind facut de niste functionarasi care stau mai mult in birouri.
,,Acest raport e facut mai mult din birouri si pe informatii care n-au legatura cu realitatea din teren. Este o anomalie ca, pe de o parte, sa se spuna ca mai este mult de muncit la capitolul de eradicare a coruptiei si pe de alta parte sa se lauda DNA. Nici macar nemultumirile salariatilor din justitie si revendicarile lor nu se mentioneaza in raport, ca si cum acestea nici nu ar exista. Faptul ca avem multe dosare de judecata cu termene lungi, desi exista o anumita regula de judecare a unor dosare, nu mai conteaza” a declarat Constantin Nicolescu.
Acesta a mai declarat ca nu Parlamentul este cel care se face vinovat de imixtiunile in justitie: ,,Parlamentul, daca o luam logic, n-are influente asupra justitiei, in afara de faptul ca anumiti parlamentari ar trebui sa aiba aprobarea Parlamentului pentru investigare. Altfel, nu intervine cu nimic. De aceea PSD a luat o atitudine ferma asupra acestui raport.”