Demisia lui Cristian Diaconescu ramane, in continuare, intr-o adevarata nebuloasa, chiar si dupa ce acesta a raspuns intrebarilor jurnalistilor Antena3. Diaconescu a participat in aceasta seara la ,,Sinteza zilei”, prilej cu care am aflat urmatoarele chesiuni, care pot sta (sau nu!) in picioare: 1.Diaconescu este dezgustat de faptul ca niciunul dintre colegii din PSD nu au reactionat in momentul cand au aflat ca este filat si ca ar exista anumite dovezi compromitatoare la adresa sa; dimpotriva, ei insisi s-au grabit sa dea curs speculatiilor. 2. Filajul ar fi fost realizat, aproape sigur, de catre o persoana din PSD. 3. Nu ar avea niciun fel de vulnerabilitati si nici motive care l-ar face santajabil. 4.Afilierea sa la grupul independentilor a fost facuta pentru ca legea spune ca un parlamentar trebuie sa se afilieze obligatoriu la un grup. 5.Daca I se va propune o functie pentru Ministerul de Externe s-ar gandi daca sa o accepte sau nu. Va redam, mai jos, fragmente din declaratiile lui Diaconescu. Concluziile? Eu spun ca mai trebuie sa treaca ceva timp pentru asta…
1.Despre motivul retragerii de la candidatura pentru presdintia PSD
,,Momentul retragerii candidaturii mele este unul de normalitate. M-am asteptat ca dupa alegerile prezidentiale sa facem o reuniune in care sa discutam statutul, programul si o formula de conducere. Toti picasem de acord pe acest punct. Numai ca am uitat aceasta hotarare si am ajuns in congres intr-o lupta pro sau anti-Geoana. Mi-am spus optiunea. Nimeni n-a presat pe nimeni, n-a existat nicio intentie de a face vreun aranjament. Discutia cu Geoana am avut-o cu o seara inainte si au participat si alti colegi, Mircea Geoana spunandu-mi ca toti cei cu relevanta majora si-au exprimat sprijinul pentru Ponta si ca are nevoie de sprijinul meu. Pana la urma, cu toata oscilarea, am optat pentru dumnealui. Daca imi mentineam candidatura, intram intr-o situatie delicata: as fi luat si eu cateva sute de voturi si am fi constatat ca niciunul dintre candidati n-ar lua din primul tur. Oamenii plecasera deja acasa, obosisera, iar pentru al doile tur congresul nu ar mai fi fost valid si ramaneam intr-o situatie foarte delicata. Asta a fost tot.”
2.Despre reactia colegilor din PSD la aflarea vestii ca Diaconescu a fost filat
,,A fost aceasta afirmatie ca am fost filat cam la o jumatate de ora dupa ce am anuntat sustinerea pentru Mircea Geoana. Mi-am intrebat colegii ce este cu asta si nu am gasit niciun raspuns. Dupa care colegii au inceput sa se lege de aceasta poveste. Treptat am vazut ca se trageau concluzii foarte importante in privinta carierei mele politice, faptul ca stiu sau nu sa optez pentru vreun grup. Atat timp cat clarificarile din interiorul partidului nu am reusit sa obtin, ramanesem un fel de parte vatamata intr-o nebuloasa, nu ma puteam adresa decat institutiilor statului.
In aceasta perioada, niciun coleg nu mi-a dat semnalul ca are nevoie de mine. Nu am putut sa inteleg de ce, defaimand un coleg printr-o chestiune care defaima partidul, oamenii nostri taceau. Nu cer nimanui sa ma apere, dar lucrurile astea puteau fi imediat clarificate. Ba, mai mult, au fost colegi care intareau ca ceva e putred in Danemarca.
Plec din PSD-ul lui Victor Ponta pentru ca avea datoria fata de un membru al PSD, prins intr-o sinistra si falsa facatura, nu sa spuna ca are dubii in ceea ce ma priveste.
Daca as spune ca n-am aflat nimic despre cel care a comandat santajul, as minti. Aproape sunt convins ca filajul a fost facut din PSD. Sunt dezgustat, cam acesta este sentimentul pe care il simt. Nu vreau sange pe pereti in acest partid, este partidul in care am muncit. Dar nu am sa ma intorc, raul e facut. Uneori e un pret de platit atunci cand nu umbli cu haita. Dar cand simti ca trebuie sa mergi pana la capat, mergi. M-a deranjat atunci cand unii colegi au spus: <Diaconescu n-a stiut sa aleaga grupul.>”
3.Despre filaj
,,Doamna Jucan, care a lansat stirea ca detine un dosar compromitator, isi face datoria, e jurnalist. Nu am argumente sa ma indoiesc ca aceste elemente exista si sunt rezultatul unor monitorizari, pas cu pas. Apar surprinse si momente cand am fost la piata sau la biserica, impreuna cu familia mea. Si inclusiv la SRI. Daca monitorizarea s-a intamplat, atunci aceasta era neoficiala, viza un om care pana cu o saptamana in urma avea paza, pentru ca i-a fost amenintata inclusiv familia. Nu stiu cine ar fi putut instrumenta o astfel de urmarire.
Am avut intalnirea cu mai multi oameni de afaceri, cu jurnalisti. E normal, sunt un om normal, fac lucruri normale. Am dreptul sa intreb de ce mi se monitorizeaza familia, ei ce vina au? Nu conteaza ca aceasta urmarire ar fi putut fi folosita ca un semnal politic, ci problema e daca am eu o vulnerabilitate. Problema pentru dumneavoastra este cine face asa ceva, nu vulnerabilitatile mele! Oare faptul ca eu l-am sustinut pe Mircea Geoana poate fi cauza pentru care a aparut un astfel de dosar?”
4. Despre inscrierea in grupul independentilor
,,Regulamentul este ca fiecare parlamentar sa functioneze intr-un grup. Mi-e greu sa-mi anticipez pasii. Sunt un om liber chiar daca fac politica. Nu sunt in niciun serviciu secret, nu sunt agent sub acoperire.”
5. Despre functia de ministru de Externe
,,Am ambitia sa spun ca-mi aleg singur argumentele cand si cum doresc si nu sunt dator sa dau nimanui explicatii. Daca doream o functie, o puteam spune la negocieri. Daca mergem pe varianta lui Victor Ponta, de a fi presedintele Senatului, era exclus ca PDL sa fi votat pentru un pesedist, ca au majoritate. Nu am mers nici pe varianta incurajata de Mircea Geoana, sa fiu presedinte executiv. Am crezut la acest congres ca vom face un lucru serios. Dupa ce s-a ales Ponta, si ma bucur, practic nu a mai ramas nimic. Iar eu am ramas sa lamuresc toate mizeriile astea.
Ambasador n-am sa ma duc. Eu raman in politica, sper ca voi gasi o formula sa ma exprim politic. Daca la un moment dat voi face parte din guvern, e o optiune personala. Nu m-a ofertat nimeni pentru functia de ministru de Externe. Daca imi vor propune functia, ma voi gandi, este meseria mea.”