Uniunea Social Liberala considera ca decizia Curtii Constitutionale a Romaniei cu privire la comasarea alegerilor locale si parlamentare este singura normala. USL considera ca actualul Guvern trebuie sa demisioneze de indata, ca urmare a modului in care a tratat problema comasarii alegerilor, dincolo de toate celelalte pacate ale acestei guvernari, care solicita o astfel de decizie.
Partidul Democrat Liberal a respins cu agresivitate si desconsiderare toate semnalele venite din partea societatii civile, din partea opozitiei si a ignorat recomandarile europene in materie de alegeri, in ciuda tuturor evidentelor care aratau faptul ca este vorba de o propunere nedemocratica.
Nici chiar in aceasta perioada, Guvernul nu a facut niciun pas inapoi, renuntand de bunavoie la comasarea alegerilor.
Decizia Curtii Constitutionale ar trebui sa duca, dupa cum am aratat si cel putin din motivele enumerate, la demisia de urgenta a acestui Guvern.
In acest moment, nu mai vorbim doar de lipsa de legitimitate populara a acestui Guvern, ci de modul in care principalul partid politic din guvernare a incercat – contrar Constitutiei – sa isi creeze avantaj in alegeri, prin folosirea parghiilor statului.