Prin 2014, controversatul parlamentar argeşean Cătălin Rădulescu şi alţi colegi din PSD, printre care şi fostul premier Sorin Grindeanu, depuneau un proiect de lege prin care propuneau castrarea chimică a pedofililor. Atât Camera Deputaţilor cât şi Senatul au respins proiectul. Astăzi, după mediatizatul caz al poliţistului pedofil şi, pare-se, şi violator, Rădulescu vrea să reintroducă acel proiect de lege, considerând că poate, în 2014, ideea sa a fost poate prea… revoluţionară pentru colegii săi.
„Iată, că încă o dată, intuiţia mea şi flerul politic (şi nu numai) sunt prea revoluţionare poate pentru unii! Acum 3 ani, am depus iniţiativa legislativă privind castrarea chimică a pedofililor, castrare chimică care exista aproape in toate ţările europene şi in SUA , chiar şi in Republica Moldova şi care prin tratamentul aplicat pedofililor, ar fi eliminat pornirile psihopate ale acestor pedofili şi ne-ar fi aparat copiii. Dar din păcate iniţiativa mea a primit aviz negativ de la Ministrul Justiţiei de atunci, coleg in PSD. De asta am spus şi spun totdeauna, că îmi doresc oameni cu expertiza in Guvern. Acum, va trebui sa reintroduc aceeaşi iniţiativa, însă inconştienţa unora, poate sa distrugă vieţi şi familii.“ a scris Cătălin Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.