Deputatul de Argeș Andrei Gerea, care este și președinte al ALDE București, a lansat o dezbatere publică la care au participat principalii reprezentanți ai sistemului educațional din România. Totul s-a întâmplat marți, 19 decembrie, la Palatul Parlamentului, prin proiectul „București – Capitala Educației, Priorități și perspective pentru 2018 – 2020”.
În cadrul acestei dezbateri, vicepreședintele ALDE la nivel național a evidențiat și demersurile făcute de către reprezentanții partidului pentru rezolvarea problemelor din învățământ și a arătat că își dorește ca „la inițiativa ALDE, să fie propus în cursul anului viitor un proiect de Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, prin care să fie validată o strategie și un pachet de măsuri privind dezvoltarea educațională la nivelul Capitalei”.
„Am venit astăzi, alături de dumneavoastră, animați de intenția clară de a contribui la o schimbare efectivă în bine a sistemului educațional. Credem că unind ideile și expertiza dumneavoastră cu voința și pârghiile noastre de acțiune pe diverse paliere, împreună chiar am putea genera măsuri și proiecte utile și atractive pentru elevi, studenți și cadre didactice”, a concluzionat la finalul dezbaterii Andrei Gerea, președintele ALDE București.
Au mai participat la dezbaterea „București – Capitala Educației” reprezentanți ai PROEDUS, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Casei Corpului Didactic București, Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Palatului Național al Copiilor, Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Facultății de Hidrotehnică, Uniunii Naționale a Studenților din România, Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Consiliului Municipal al Elevilor, precum și ai filialelor ALDE din București.
Până în prezent, ALDE a inițiat și a susținut la nivelul Capitalei câteva proiecte educaționale interesante destinate elevilor bucureșteni, proiecte precum : „Ora de educație rutieră”, „EU în LicEU”, „Primăria Copiilor”, „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual” sau “Înfințarea Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Muncipiului București”