Curtea de Arges si Campulungul – acestea sunt cele doua colegii care, cel putin teoretic, urmeaza a fi castigate de catre candidatii PNL. Dar cand pe Campulung ajungi sa ai un candidat precum Gheorghe Banzea, atunci sansele liberalilor scad dramatic. In ultima Delegatie Permanenta a partidului, in care s-au stabilit majoritatea candidatilor pe colegii, s-a decis „mutatia” deputatului Andrei Gerea de pe colegiul Campulung, pe colegiul din Pitesti care cuprinde localitatile Bascov si Babana.
Oficial, Gerea si-ar fi dorit acest colegiu, intrucat crede ca ar avea mai multe sanse pe Pitesti. Neoficial, Banzea a dat din coate si din buzunare cat a putut de mult pentru a putea candida la el acasa. De asemenea, prefectul Ion Popa nu se regaseste pe liste. Varianta oficiala: lui Popa nu-i vine sa dea prefectura din mana pe deputatia de pe gard. Varianta neoficiala: colegiile de pe Pitesti au fost adjudecate, fara drept la apel. Mai raman, insa, trei locuri pentru senatori care asteapta sa fie completate. Pana atunci, insa, situatia arata in modul urmator:
Camera Deputatilor
*Adrian Miutescu – colegiul Curtea de Arges
*Gheorghe Banzea – colegiul Campulung
*Valeriu Jinga – colegiul Stefanesti
*Valeriu Acatrinei – colegiul Topoloveni
*Theodor Nicolescu, Andrei Gerea, Marius Postelnicescu – colegiile din Pitesti
*Mihai Braslasu – Mioveni
*Daniel Crisan – colegiul Costesti
Senat
*Gheorghe Nicut – Curtea de Arges
(24 iulie)