Pentru noi, ziaristii, cea mai interesanta parte a investirii lui Marcel Proca in functia de prefect au fost… culisele. Culise in care va vom introduce in cele ce urmeaza, povestindu-va mici picanterii care au animat solemnul eveniment.
Investire cu… coroana de flori
Chiar la intrarea in Consiliul Judetean Arges, acolo unde a avut loc investitura, am fost intampinati de catre un functionar al Institutiei care se plimba pe hol cu o coroana cu flori. ,,Chestiune de rau augur”, susoteau unii, considerand ca respectiva coroana ar fi pentru coalitia PSD-PDL, careia i-ar mai lipsi doar bomboana de pe coliva.
Libertatu si-a oficializat relatia de dragoste cu PDL
Inaintand spre Sala Mare a Consiliului Judetean, pe acelasi hol i-am intalnit pe consilierii judeteni ai PDL si alti cativa directori, in frunte cu Cristian Libertatu, proaspat inscris in partid si care si-a oficializat, astfel, relatia de dragoste cu PDL.
Geta Armanaschi, chinuita de propria dualitate
Si pentru ca tot vorbeam de Libertatu, la manifestare a mai participat si Georgeta Armanaschi, (inca) director la Vama, despre care, initial, se auzise ca va trece si ea la PDL, dupa care, spre surprinderea tuturor, ca va candida la presedintia PNL Arges. Tocmai in acest sens i-am solicitat doamnei un interviu, numai ca am primit un raspuns uluitor: ,,Nu pot sa dau interviuri decat prin Biroul de Presa, intrucat detin o functie publica”. I-am explicat doamnei ca este vorba de un interviu in ceea ce priveste calitatea dumneaei de membru PNL si candidat la presedintia partidului, numai ca am primit un raspuns la fel de stupefiant: ,,Nu am cum sa ma impart in doua, sa fac abstractie de calitatea mea de functionar public”. Am lasat-o pe doamna in… dualitatea ei, caci, se vede treaba, nu aveam cu cine purta o discutie logica!
Boureanu si Cirstoiu, discutii prelungite sub nasul lui Bratu
Minute in sir s-au lungit la vorba subprefectul Ion Cirstoiu si presedintele PDL Arges, Cristian Boureanu. Ambii, foarte buni prieteni de cand Boureanu i-a reconfirmat sustinerea in functie, iar Cirstoiu l-a pus la punct pe Che Guevara de Arges, Gabriel Bratu. Care Gabriel Bratu statea plouat in sala, pe al doilea rand, chiar langa doamna director de la Mediu, Emilia Dumitrescu, extrem de… zglobie, chiar daca se afla in pragul pensiei. O pensie pe care spera sa o prinda si sa o petreaca tot in fruntea institutiei.
Nicolescu a stat mai tot timpul imbufnat
Nu stim de ce, dar presedintele PSD, Constantin Nicolescu nu a fost prea in apele sale. A stat mai tot timpul imbufnat, vizibil deranjat de… doar dumnealui stie de ce. Cert este un lucru: Nicolescu nu a stiut niciodata sa disimuleze, fiind genul de om care, atunci cand este suparat, nu-i place sa faca play-back.
Ion Popa, cravata in ton cu evenimentul
Nu aveam cum sa nu remarcam si cravata de… ramas bun a regelui cravatelor, Ion Popa. O cravata in ton cu evenimentul. Neagra.
Boureanu si Don Felipe, dragoste de conjunctura
Pe perioada evenimentului, Cristian Boureanu s-a asezat tocmai langa Filip Georgescu, cel care il injura cu naduf pe tanarul pedelist, si povestea despre originile… sanatoase ale tatalui sau. Cum sunt intr-o coalitie de data aceasta, lucrurile s-au schimbat. In opinia lui Don Felipe, Boureanu e un tanar de caracter, care promite.