A muncit pentru partid, a cotizat financiar si in natura si nu a iesit din cuvantul superiorului sau, Gogu Davidescu. Pentru aceste inalte merite, consilierul judetean PDL Ioan Predica, zis si Semaca, este de parere ca merita sa ocupe un post de director la una dintre institutiile la care managerii sunt numiti doar pentru ca au carnet de partid. In modestia sa vecina cu seninatatea, patronul de TIR-uri de la Mioveni considera ca i s-ar potrivi cel mai bine o functie in fruntea ARR sau RAR, pentru ca s-ar pricepe de minune la capitolul transporturi.
„Se vor pune oameni competenti in fruntea institutiilor si se vor alege dintre cei care au muncit si si-au facut datoria fata de partid. Eu chiar am primit laude pentru munca prestata timp de trei ani de zile, nu doar in campania electorala. Astept sa vad daca partidul considera ca mi se cuvine ceva. Eu cred ca institutii cum ar fi ARR si RAR ar fi in domeniul in care ma pricep si este posibil sa primesc o functie la una sau la cealalta, dar asta este decizia partidului” ne-a declarat consilierul Ioan Predica.
Este, intr-adevar, greu de inchipuit ca un om pe seama caruia colegii de partid fac misto-uri, aruncandu-i pantofii peste balustrada, ar putea deveni directorul vreunei institutii, insa, daca ne gandim ca dom’ Semaca a ajuns consilier judetean (iar Elena Udrea ministru peste Turismul romanesc), nimic nu mai este exclus! Poate ca singurul impediment ar fi interesul PSD ca acolo sa se afle oameni agreati de ei. Sa nu uitam ca transportul judetean si municipal se afla in mana si la dispozitia acestui partid si ca este greu de crezut ca pesedistii vor lasa din mana o asemenea mina de aur.