Dacă în declaraţiile de culise pesediştii argeşeni nu dau dovada unei unităţi extraordinare, în poziţiile oficiale aceştia susţin că sunt o echipă. Poate nu o echipă foarte sudată, dar o echipă care are nevoie de unitate pentru că la anul vin câteva runde importante de alegeri. Dorin Mărăşoiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş susţine că, în ciuda opiniilor divergente, PSD Argeş e mai viu ca niciodată şi că, atunci când trebuie să strângă rândurile, o va face cu siguranţă.
,,După cum bine ştiţi, alegerile din cadrul Partidului Social Democrat Argeş au suscitat o serie de dezbateri aprinse, atât în interiorul partidului cât şi în afara sa. Este normal ca la un asemenea aparat de partid, la o asemenea forţă politică să apară discuţii pro şi contra, toate însă pentru partid.
Cred sincer că PSD Argeş este mai viu ca niciodată, fie că vorbim despre un candidat sau altul, despre un grup sau altul, cum au denumit unele publicaţii colegiile parlamentare coordonate de membrii PSD, cert este un lucru: toţi sunt parte din partid! Suntem o echipă unită şi am demonstrat asta şi în perioade mai grele, nu văd de ce nu am face-o şi de această dată.
Sunt convins că acest semn de normalitate democratică, dovedită prin participarea la alegeri a mai multor persoane, relevă faptul că în continuare PSD Argeş are cel mai mare bazin atât electoral cât şi de lideri şi potenţiali lideri. De altfel şi adversarii politici recunosc acest lucru.
După alegeri câteva lucruri sunt extrem de importante în PSD şi anume să coagulăm în jurul noii echipe de conducere fiecare om, fiecare membru de partid, fiecare personalitate. Să înţelegem că forţa ne-o dau oamenii, pe care îi reprezentăm şi numai uniţi putem continua politicile publice pe care ni le-am propus pentru acest judeţ. Nimeni nu este dispensabil partidului, nici cei care câştigă alegerile dar cu atât mai puţin cei care le pierd, nici cei vocali şi cu personalitate şi nici cei mai timizi în exprimarea opiniilor, nici liderii de opinie şi formatorii de opinie, dar nici ultimul membru de partid din judeţ.
PSD Argeş înseamnă şi a însemnat întotdeauna o echipă! Le transmit tuturor colegilor că urmează un an greu cu alegeri, le transmit primarilor că numai uniţi putem să trecem peste problemele pe care le au şi le transmit tuturor că in continuare singurul criteriu de eligibilitate în PSD trebuie să rămână competenţa!” precizează Dorin Mărăşoiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.