Traian Basescu s-a mai jucat inca o data in stilul sau caracteristic. De ochii lumii, a decis ca Emil Boc sa plece si, odata cu el, tot Guvernul. In locul lui Boc-marioneta si a celorlalti ministri, Basescu a impus, iata, un Executiv format din mai multe marionete, din ilustri necunoscuti chemati sa scoata Romania din criza. Cu cateva exceptii, acest Guvern propus de Basescu este o cacealma, menit in primul rand sa ia ochii alegatorilor. Se arunca praf in ochi si strazii, careia i-a fost pus pe tava capul lui Emil Boc, iar in spatele aparentelor Basescu si PDL isi fac in continuare jocurile murdare.
Pasul logic dupa demisia lui Boc ar fi fost alegerile anticipate care sa restabileasca un echilibru firesc in Parlament, conform vointei poporului. In schimb, Basescu si portocaliii lui vin la conducerea tarii cu oameni ai serviciilor secrete si cu pedelisti de mana a 14-a, crezand ca lumea se va pacali din nou si va inghiti galusca amara conform careia PDL nici usturoi nu a mancat odata cu Boc, Udrea, Igas si compania, nici gura nu-i miroase. Altfel spus, se doreste crearea impresiei ca cei rai au fost dati la o parte, iar PDL s-a imbracat cu haine noi pentru alegerile viitoare.
Desigur, astfel de scheme ieftine nu mai iau ochii nimanui. Doar Traian Basescu si cativa portocalii rupti de realitate isi mai imagineaza ca alegatorii sunt atat de orbi sa nu vada adevarul si ca au memoria atat de scurta incat sa uite ca PDL le-a taiat pensiile, salariile, slujbele. Asadar, dupa un Guvern Ciomu se vine cu Guvernul marionetelor care sa mimeze cresteri salariale si reintrarea Romaniei pe un trend al normalitatii.
Primul semn ca oamenii nu s-au lasat pacaliti este ca manifestatiile din marile orase ale tarii continua. Oamenii au inteles acest joc si vor taxa asa cum se cuvine clica pedelista la vot. Caci Guvernul Ciomu a lasat urme adanci, iar o simpla operatie estetica nu are cum sa vindece traume care tin de suflet, constiinta, demnitate umana si democratie.