Desi s-a vehiculat faptul ca toata organizatia PRM Arges a plecat la PC, o data cu liderul Ion Minzina, mai sunt inca membri care nu au luat inca o decizie in ceea ce-i priveste. Unul dintre acestia este fostul presedinte al PRM Pitesti, Emil Nicolae, ramas doar simplu membru dupa ce si-a dat demisia.
Decizia lui Minzina mi se pare o chestie de normalitate in politica romaneasca”
Directorul Salubritatii, Emil Nicolae ne-a declarat ca ar mai astepta cu decizia pana cand tribunul Vadim Tudor va veni cu o strategie de viitor pentru PRM (daca se mai poate vorbi de un viitor pentru Romania Mare…). „A plecat doar domnul Minzina, nu si noi. Eu sunt inca membru PRM. Deocamdata, astept sa port o discutie pe acest subiect si cu domnul Minzina, dar sa vad si ce strategie abordeaza presedintele Vadim Tudor. In ceea ce priveste decizia domnului Minzina, mi se pare o chestie de normalitate in politica romaneasca, nu-l pot condamna. Dansul este mai tanar decat mine, este un politician bun si este normal sa-si doreasca sa activeze politic in continuare” ne-a declarat Nicolae.
Marian Fulga, presedinte peste nimic. Dar presedinte!
Daca in ceea ce-i priveste pe consilierii locali si municipali ai PRM situatia este clara – vor ramane in partid pentru a nu-si pierde functiile -, fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean Arges, Marian Fulga pare decis, la randul sau, sa nu plece. In sfarsit, visul politic i s-a implinit: este si el presedinte peste ceva! Chiar daca acel ceva inseamna… mai nimic!
(24 august)