Presedintele PNL Arges, Adrian Miutescu a lansat joia aceasta acuzatii fara precedent la adresa unor colegi din partid. Fara a-i nominaliza, dar lasand clar sa se inteleaga la cine se refera, Miutescu a sustinut ca, daca va fi aleasa, echipa lui Ion Popa urmeaza sa vanda partidul celor din PSD. De asemenea, presedintele PNL a mentionat ca daca Popa va avea maine castig de cauza, atunci se va dezlantui si va face o serie de marturisiri, cu riscul de a fi exclus din partid. Pozitia lui Miutescu a surprins echipa lui Ion Popa, multi liberali declarand ca nu se asteptau ca presedintele PNL Arges sa nu suporte a avea nici macar un contracandidat de valoare pentru conducerea partidului. Pornind de la acuzele aduse de Adrian Miutescu, deputatul Andrei Gerea ne-a oferit interviul pe care va invitam sa-l parcurgeti mai jos. Un interviu in care isi face si autocritica, declarand ca Adrian Miutescu este inclusiv creatia sa.
,,Pe Nicolescu l-ar avantaja tot Miutescu la conducerea partidului”
Domnule deputat, am inteles ca intentionati sa vindeti partidul PSD-ului si voiam sa va intreb daca ati fixat pretul de pornire.
Mi-am pierdut putin simtul umorului in aceasta campanie electorala interna. Daca la o astfel de intrebare, acum ceva vreme, mi-ar fi venit sa rad, din pacate acest zvon lansat, ca banuiesc ca nu ati pus intrebarea intamplator…
Nu, este o declaratie a domnului Miutescu, si ma gandesc ca a fost perfect responsabil cand a spus ca oameni din PNL intentioneaza sa inchine partidul PSD-ului.
Nu, a fost perfect iresponsabil cand a facut astfel de declaratii, mai ales cand a declarat ca primari de-ai nostri au fost sunati de catre Constantin Nicolescu; este lucrul pe care l-am dedus din declaratiile sale. Minciuna razbate de departe, intrucat eu nu-l vad pe Constantin Nicolescu dand un telefon si expunandu-se la modul asta sau implicandu-se in treburile altui partid. In plus, l-ar avantaja tot un presedinte ca Miutescu la conducerea partidului, pentru ca PSD sa fie pe vecie numarul 1 in Arges. Sigur, acesta este modul in care Adrian Miutescu intelege sa duca o campanie, inducandu-si colegii in eroare. A mai facut si alte declaratii menite sa-i dezinformeze pe liberali si anume ca el are o echipa de valoare, iar echipa lui Iani Popa ar fi una la polul opus…
Nu e o echipa, e un grup de interese, a declarat domnul Miutescu in conferinta de ieri.
Da, un grup de interese… Este o alta marsavie! Echipa lui Iani Popa ii cuprinde pe cei care au luat voturi in alegerile locale sau parlamentare, oameni care sunt reprezentativi prin votul acordat de populatie. Astfel de oameni nu pot reprezenta un grup de interese. Nu stim cu cine vrea dumnealui sa faca politica, probabil cu slugi, dar ii recomandam sa si le caute in alta parte, nu in PNL. PNL nu este partidul sau, nu este vataf pe mosia liberala. Miutescu a fost doar o persoana care, din pacate, a fost investita cu incredere de oamenii care au muncit in acest partid, oameni pe care i-a dezamagit total.
,,Am pierdut pentru PNL sase ani, puteam fi mult mai sus”
Ce i-ati reprosa domnului Miutescu dincolo de modul in care intelege sa abordeze aceasta campanie?
Exact ceea ce va spuneam mai devreme: faptul ca s-a comportat in PNL ca un vataf.
Dumnealui sustine ca nu a fost asa, ci ca a trebuit sa faca mai mult decat si-ar fi dorit intrucat a fost lasat balta de toti.
Nu a fost lasat balta niciodata, el ne-a lasat pe noi balta, mai ales atunci cand a solicitat sprijinul pentru a fi introdus in lumea mare a politicii centrale, cand a avut sprijinul nostru pentru a ajunge vicepresedinte, cand a avut sprijinul nostru pentru a aduce bani in Arges in plus fata de ceea ce ar fi dat Guvernul oricum. Ne-am folosit de relatiile noastre personale, l-am luat de manuta si l-am prezentat ca fiind reprezentantul nostru la centru… Pana acum nu am fost atat de categoric in declaratii, dar vazand mizeria care razbate din toate actiunile lui, imi dau seama ca am pierdut pentru PNL sase ani, ca puteam fi mult mai sus, ca puteam fi o echipa in adevaratul sens al cuvantului. Din pacate am facut o alegere proasta acum sase ani. Lucrul acesta ne-a costat in rezultate care se traduc in pierderea de primari de municipii si de comune, pierderea de consilieri, pierderea unui parlamentar si pierderea de imagine. In conditiile in care PNL, la nivel national, a crescut, in conditiile in care organizatiile din jurul Argesului au crescut, filiala argeseana nu numai ca a batut pasul pe loc, dar a si involuat. Sa ne uitam doar la vecinii nostri, in Teleorman, stapanit la fel de puternic de PSD. Am reusit sa coloram acel judet in galben, in proportie covarsitoare. Acolo cum de a fost posibil?
,,E vina noastra ca nu am pus piciorul in prag si nu i-am spus ca nu este de capul sau”
Tot domnul Miutescu declara ca atunci cand a candidat pentru Consiliul Judetean a fost cam de voie, de nevoie, intrucat nimeni nu a vrut sa-si asume aceasta candidatura. Cum au stat treburile din punctul dumneavoastra de vedere?
Stau si ma intreb: daca ar fi indraznit careva sa-si depuna candidatura la Consiliul Judetean, ce-ar fi facut el?
Si-a dorit atat de mult acest lucru?
Evident! Nu este un lucru rau sa crezi in victoria ta, numai ca modul in care si-a conceput campania electorala atat la Consiliul Judetean cat si la parlamentare a dat dovada unui om care se crede mult mai mult decat ceea ce este defapt. Megalomania care-i transpira prin toti porii a fost receptata de electorat si nu a avut doar el de pierdut, ca persoana, ci si PNL si reprezentantii lui. A facut foarte mult rau pe unde s-a dus, prin discursurile sale. Sunt primari care au pierdut chiar si din cauza lui, prin faptul ca pe ultima suta de metri a aparut acolo cand nu era nevoie.
Domnul Miutescu sustine ca esecul alegerilor se ,,datoreaza” fostilor directori PNL, care s-au vazut in functii si n-au mai sprijinit partidul, dar si altor membri care l-au lasat balta…
E o chestie foarte generala pe care o spune el. De exemplu, la intalnirea pe care am avut-o la Pitesti, am avut o discutie pe tema asta si l-am rugat sa dea exemple. A spus ca cei buni sunt in sala, desi in sala erau majoritatea directorilor. Niciodata n-a intentionat sa dea vreun nume, nu a avut curajul sa arate cu degetul catre un director… Despre cei reprezentativi nu avea cum sa comenteze, pentru ca oamenii si-au facut datoria, au facut si conferinte de presa, au sprijinit partidul cat au putut. Plus de asta, au fost pusi numai de el, fara sa fie trecuti prin votul Biroului Judetean. Sa vii acum sa arati cu degetul catre niste oameni pe care tu i-ai pus, in mod personal, sa dai vina pe ei sau pe noi… E vina noastra ca n-am dat cu pumnul in masa mai devreme, ca nu am pus piciorul in prag si nu i-am spus ca nu este de capul sau aici. Dar lehamitea care ne-a cuprins pe majoritatea dintre noi cu mult timp in urma ne-a facut sa-l lasam sa-si faca de cap, lucru pe care, clar, l-am gresit profund.
,,Postelnicescu nu ne-a dat vreodata de inteles ca-l stimeaza in vreun fel pe Adrian Miutescu”
Domnul Marius Postelnicescu nu va impartaseste opiniile. Care credeti ca sunt argumentele pentru care considera ca Miutescu este cel potrivit pentru conducerea PNL Arges?
Sincer sa fiu, nu am idee ce argumente ar putea sa aibe, pentru ca in discutiile pe care le-am avut la nivel personal nu ne-a dat vreodata de inteles ca-l stimeaza in vreun fel pe Adrian Miutescu. Din contra, de foarte multe ori s-a gandit la el ca la a treia cale. Eu zic ca, pana una-alta, Marius Postelnicescu are o misiune foarte dificila pe care si-a asumat-o, aceea de a conduce printr-un nou mandat organizatia PNL Pitesti. Cred ca ar trebui sa se concentreze pe ce are de facut la nivel de municipiu, pentru ca nici organizatia PNL Pitesti nu se poate lauda cu vreun rezultat de rasunet la alegeri sau cu vreo organizare de exceptie.
Sa ne amintim, insa, episodul in care organizatia municipala nu a fost lasata sa-si desemneze candidatul pentru Primaria Pitesti…
Asa este, trebuie sa recunoastem ca Marius Postelnicescu a fost ,,beneficiarul” inca unei minciuni a lui Adrian Miutescu, atunci cand a fost vorba de desemnarea candidatului pentru Primaria Pitesti, pentru ca era un potential competitor pentru el in alegerile parlamentare. Dar, sigur, mai ierti in viata, se pare…
,,Oamenii i-au cunoscut caracterul, si-au dat seama ce fel de persoana este”
Sustineti ca Adrian Miutescu si-a realizat campania in interiorul partidului pe minciuna. Totusi, credeti ca este posibil sa-i poata minti pe majoritatea liberalilor de la care spune ca va obtine voturile?
E imposibil, pentru ca oamenii deja il cunosc.
Daca il cunosc, asta ar presupune ca maine sa avem un rezultat in favoarea lui Ion Popa.
Asa va fi! Maine vom avea un rezultat pe masura notorietatii pe care Miutescu o are in PNL si in judet. Eu va mai dau un exemplu: acest om, pe unde a fost cunoscut, nu a mai avut niciun fel de rezultat pozitiv, incepand cu candidatura sa la Parlament, in Curtea de Arges, acolo unde-l stia toata lumea ca pe un cal breaz si pana la candidatura sa in Biroul National al PNL, unde, venind din partea echipei castigatoare, dar in compania unor oameni care l-au cunoscut din interiorul fostului Birou de conducere, n-a reusit sa ia suficiente voturi. L-au votat cei care nu-l cunosteau, pentru ca acestia au votat doar nume de pe lista…
Nu ca i-ati fi facut dumneavoastra anticampanie…
Hai sa fim seriosi! In conditiile in care eram in echipe concurente, puteam sa-i fac un asemenea lobby? Crede ca daca cineva dadea doi bani pe el m-ar fi ascultat pe mine? E greu de acceptat acest lucru, dar oamenii i-au cunoscut caracterul, si-au dat seama ce fel de persoana este. Au fost colegi care mi-au reprosat ca am putut sa sustinem un astfel de om pentru conducerea partidului.
,,Sunt afectat de faptul ca Adrian Miutescu este in mare parte si opera mea”
Despre domnul Miutescu numai de rau, observ eu. De bine puteti spune ceva?
Imi pare rau, dar dupa modul in care s-a comportat, dupa minciunile aruncate, am sperat sa aibe macar acum un comportament decent si sa dovedeasca o minima buna crestere. Nu a fost cazul. Poate de aceea am acum un ton mai ridicat. Si pentru toata mizeria pe care a raspandit-o in judet la adresa concurentilor sai politici: pana mai ieri la adresa mea, iar acum la adresa lui Iani Popa. Sa ajungi pana intr-acolo incat sa regreti revenirea lui Iani Popa in partid, sa ajungi pana intr-acolo incat sa negi meritele celor care au obtinut voturi, sa mergi pana intr-acolo incat sa fii in stare sa sacrifici partidul doar pentru interesul tau personal – toate acestea nu le pot accepta si nu am cum sa am cuvinte de bine fata de acest om. Asta e si unul dintre motivele pentru care am ales sa fac atatia pasi inapoi in aceasta lupta, pentru ca sunt afectat de faptul ca Adrian Miutescu este in mare parte si opera mea. Pozitiile pe care le-a obtinut mi le datoreaza intr-o mare masura si mie. De aceea il consider pe Adrian Miutescu un esec personal. Imi fac, daca vreti, si autocritica. Am gresit profund si l-am apreciat intr-un mod gresit. Asa-zisa sa combativitate ne-a pacalit pe toti caci, din pacate, ascundea doar un om ros de ambitii personale. Asta este realitatea.
Domnul Gerea, la inceput erati o echipa, apareati frumusel, de mana, la conferintele de presa. Cand s-a rupt caruta?
Va dau doar cateva exemple. Azi vine cu mine de mana, solicitam sprijin pentru un anumit proiect si apoi vine la Pitesti si spune ca doar el a facut si a dres… Nu-si anunta colegii cu privire la anumite evenimente, doar din dorinta de a fi doar el prezent si a-si face imagine. De multe ori am stabilit niste lucruri, pentru a observa, mai apoi, ca a facut exact contrariul. Plus de asta, a trimis oamenii dupa sponsori pentru partid, numai ca banii nu au mai ajuns la organizatie, ci la domnul Miutescu. Nu stiu daca astfel de lucruri mai puteau fi acceptate…
Pe ce scor va bazati maine?
Vom avea in jur de 70%. Este imposibil sa mai poti merge pe mana lui Adrian Miutescu, poate s-o faca doar apropiatii care au beneficiat de serviciile sale.