Dupa ce in presa locala a aparut un articol care prezenta foarte frumos taberele din PSD Arges, cu laude si aplauze prelungite pentru fiecare dintre capeteniile de factiune politica, pesedistii au iesit in fata presei pentru dezmintiri. Cica e o minciune sfruntata, caci in partid nu exista decat o singura tabara, cea a PSD Arges. Pentru o clipa am crezut ca am gresit locatia, ca ma aflu la Biserica si ca Sfantul Petru a convocat o conferinta de presa. Pai cum sa spui ca nu exista nicio tabara cand, in Romania, asta este celula de baza a societatii. Pana si la cel mai banal loc de munca, daca ai doi angajati numai, fii sigur ca deja s-au format doua tabere, iar daca vine si un al treilea, atunci taberele vor suferi permutari in permanenta.
Tabere se formeaza chiar si fara sa existe o miza reala, uneori doar pentru a ne exersa zestrea genetica, d-apai atunci cand la mijloc se afla lupta pentru suprematie intr-o organizatie precum PSD Arges. Pesedistii, insa, privesc notiunea de ,,tabara” in sensul ei cel mai negativ cu putinta si, dorind sa se disculpe, mai mult se acuza. In definitiv, ce este rau sa iti doresti sa obti presedintia unui partid, mai ales ca liderul acestuia, chiar si fara sa se fi aflat intr-o asa delicata situatie, oricum ar fi trebuit sa predea stafeta? Or, a obtine presedintia partidului presupune o lupta cu ceilalti care vizeaza acelasi lucru, iar lupta se poate duce prin tot felul de metode, de la cele ortodoxe, transparente, pana la cele necurate, fabricate in culise. Sa ne fie cu iertare, dar pesedistii isi dadeau la geoale si inainte, se parau la gazete mai rau decat niste sugari chiar si atunci cand nu exista o miza serioasa, ci doar una de orgolii. Si nu doar pesedistii, ci e vorba de membri ai tuturor partidelor politice. Acum, cand fiecare dintre cei care isi doresc presedintia partidului trebuie sa uzeze de toate armele din dotare pentru a atrage simpatia majoritatii, fiti siguri ca taberele sunt mult mai vizibile, chiar si din avion. Si, repet, nu este nimic rau in asta, sta in firescul lucrurilor, iar a nega o chestiune care vine intr-atat de natural mi se pare mai mult decat caraghios.
