57 de milioane de lei s-au cheltuit, în primele şase luni ale acestui ani, pentru cei 355 de parlamentari din Camera Deputatilor. Asta înseamnă peste 160.000 de lei pentru fiecare deputat. Adică vreo 26.000 de lei pentru fiecare dintre ei, pe fiecare lună. Cât alocaţia a peste 310 copii… Vă spunem asta că poate, la alegerile din acest an, când vor veni să vă pupe, să vă îmbrăţişeze şi să vă treacă strada cu forţa, îi întrebaţi şi ce-au făcut, patru ani, de banii ăştia.
Cele mai mari cheltuieli ale deputaţilor s-au înregistrat în luna martie, acestea cifrându-se la aproape 10 milioane de lei. În plus, deputaţii au plecat, în primele şase luni ale anului, în 120 de deplasări externe, care au însumat cheltuieli de peste 1,2 milioane lei.
În ianuarie, Camera Deputatilor a cheltuit cu aleşii 9.128.914 de lei, în februarie – 9.606.762 de lei, în martie – 9.999.152 de lei, în aprilie – 9.495.027 de lei, în mai – 9.200.623 de lei, iar în iunie – 9.692.534 de lei.
Aceste cheltuieli reprezintă veniturile, diurna pentru deplasarea la Palatul Parlamentului şi în circumscripţiile electorale, cazarea, transportul, telefonia mobila, salariile personalului angajat în cadrul birourilor parlamentare, bunuri şi servicii tot pentru birourile parlamentare şi deplasările în străinătate.
Cele 120 de deplasări ale deputaţilor în străinătate realizate în perioada ianuarie – iunie au costat Camera Deputaţilor peste 1.200.000 de lei. Cea mai costisitoare deplasare a fost realizată în Republica Kazahstan, în perioada 17 – 21 martie. Pentru cele cinci persoane care au participat la misiunea de observare a alegerilor parlamentare anticipate din această ţară s-au cheltuit 99.667 de lei!
O alta deplasare cu costuri mari a fost făcută în luna mai. Deplasarea în China timp de cinci zile a unei delegaţii a Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, formată din cinci persoane, a costat 94.060 de lei.