Fostul şef de stat, Ion Iliescu, a trăit suficient de mult încât să facă străzii un… binemeritat sâc-sâc, v-aţi furat-o de la mutul de Iohannis! Iată ce a postat venerabilul, pe contul de Facebook, înainte să se bage sub plapumă, cu Nina lui!
“În mod eronat se susţine că Dacian Ciolos este independent. Nu face parte oficial din niciun partid din România ÎNSĂ este afiliat al Partidului Popularilor Europeni, familie politică de care aparţine PNL şi, implicit, Iohannis. Mai simplu, este tehnocratul "de dreapta" al lui Iohannis. A fost susţinut de Băsescu şi propus de acesta ca premier. Iată rezultatul protestelor de stradă: Iohannis are acum mult doritul guvern personal, condus de un "tehnocrat" tip Boc (şi la propriu şi la figurat) şi majoritate în parlament formată din ai săi PNL-UDMR şi de cei din "interesul naţional" UNPR plus alţi parlamentari apropiaţi acestei zone "de dreapta". S-a cam zis cu "oamenii noi" din politică… Strada oare ce zice?” se întreabă Iliescu, băgând băţul printre ulucile distanţate ale societăţii civile.
Ascultând cum Iliescu se bucura ca un copil că strada şi-a luat leapşa de la neamţ, cum şi-a luat-o, acum mai mulţi ani, peste bot, de la mineri, mai era puţin şi cădeam în depresie. Noroc cu Lucian Mîndruţă care m-a readus pe linia de plutire şi care reîntrezăreşte, o dată cu venirea lui Cioloş, zorii unei democraţii şi meritocraţii autentice. Cităm!
,,Bine, Iohannis! Acum să nu uităm că noul premier e al unei mişcări profunde a poporului român, şi nu soluţia de supravieţuire a corupţilor şi mediocrilor. Acum partidele au obligaţia să-l treacă şi să-l lase în pace. Fără telefoane, obligaţii şi intervenţii. Ne trebuie stabilitate şi alegeri corecte, în suficient de mult timp ca oamenii care cred acum că trebuie să se implice în administraţie să aiba timp să se organizeze, să se facă mai bine cunoscuţi şi să candideze. Nu e mult, dar e o geană de speranţă!” a scris Lucian Mîndruţă pe contul său de Facebook.
Dar înainte să ne exaltăm aşa de tare, vă readucem în atenţie că…
Dacian Cioloş, un nume direct legat de experimente cu substanţe cancerigene pe agricultura românească