Având drept moto ,,România împreună, 100 de ani şi de acum înainte", astăzi s-a desfășurat prima Gală a Premiilor Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului și a antrenat peste 1.300 de reprezentanţi ai TLDE.
Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Chiţoiu, secretarul general ALDE, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Teodor Meleşcanu – ministrul de Externe, Viorel Ilie – ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Anton Anton – ministrul Energiei, dar și numeroși parlamentari, printre care și deputatul ALDE Argeș Andrei Gerea și numeroşi alţi reprezentanţi în administraţia locală şi centrală au participat la această Gală ce se dorește a deveni una de tradiție. Cu această ocazie a fost lansat şi Imnul TLDE, aplaudat la scenă deschisă de toţi cei prezenţi.
Încă de la prima ediție, tinerii argeșeni ai ALDE și-au adjudecat două premii:
-premiul pentru ,,Cel mai activ consilier local comunal", câștigat de Codruț Matei, consilier local în localitatea Bascov și purtător de cuvânt al ALDE Argeș;
-premiu pentru ,,Cea mai bună organizație din regiunea 6" (județele Teleorman, Olt, Vâlcea, Argeș) – Organizația Județeană de Tineret ALDE Argeș.
Printre cei 80 de delegați argeșeni au participat, din partea organizației argeșene, vicepreședintele Florin Bivol, președinte al ALDE Câmpulung și Cristi Toma, membru în Biroul Permanent Teritorial și președinte al Organizației ALDE Mioveni.
,,Este un lucru motivant și important pentru organizație că există această competitivitate și în egală măsură e un eveniment atractiv pentru cei care vor să intre în rândurile noastre. Mulțumesc pentru premiul acordat, mă onorează, dar aș vrea să-i cert pe colegii din consiliul local pentru că mi-aș fi dorit ca activitatea mea să fie ultima în clasament, nu prima. Mai avem doi ani până la alegeri, de aceea sfatul meu e să mergeți în localități, să stați de vorbă cu oamenii pentru că suntem tineri, oamenii au așteptări de la tineri și pe noi o să ne condamne dacă nu facem treabă bună." a declarat Codruț Matei, câștigătorul premiului pentru ,,Cel mai activ consilier local comunal".
Pentru desemnarea câștigătorilor a fost apreciată strategia promovării organizaţiilor şi tinerilor liberali potrivit unor criterii esenţiale: meritocraţie, competitivitate, libera iniţiativă.
,,Sunt mândră de colegii mei, cu atât mai mult cu cât premiile sunt pe deplin meritate! ALDE Argeș este o organizație care poate fi dată oricând exemplu pentru felul în care a știut să promoveze tânăra generație. Sunt coninsă că această primă ediție a Galei Premiilor Tineretului ALDE îi va face să activeze cu și mai mare entuziasm în organizaţiile TLDE. Noi le vom fi alături și îi vom sprijini în a-și construi o carieră politică bazată pe profesionalism și în spiritul liberalismului autentic." a declarat Simona Brătulescu, președinte al ALDE Argeș.
Claudiu Catana, preşedintele Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, i-a înmânat preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, un premiu special.
,,În numele tinerilor din ALDE, odată cu acest premiu special pe care vi-l înmânăm vreau să vă transmit un mesaj din partea noastră a tinerilor: vă solicităm domnule preşedinte să nu ezitaţi în a vă asuma candidatura pentru anul viitor pentru funcţia de preşedinte al României! Este îndemnul nostru pe care vi-l lansăm, o dorinţă a noastră, a tinerilor, pe care sper că o veţi accepta. Considerăm, domnule preşedinte, că sunteţi cel mai pregătit om politic şi cel mai capabil sa facă faţă unei asemenea demnităţi" a declarat Claudiu Catana.