Europarlamentarul Maria Grapini a fost prezentă la începutul acestei săptămâni la Piteşti, unde s-a întâlnit cu presa locală şi a susţinut audienţe la sediul cabinetului europarlamentar.
În cadrul conferinţei de presă, Grapini a prezentat activitatea sa din cadrul Parlamentului European care se rezumă într-un volum de nu mai puţin de 660 de pagini cuprinzând, sub titlul ,,O voce europeană”, interpelările şi inițiativele din acest mandat.
Această performanţă i-a adus calificarea într-o nouă cursă extrem de importantă pentru țara noastră și-anume bătălia pentru premiile europene, MEP Awards 2018, pentru europarlamentarul anului!
An de an, Europa își onorează cei mai buni oameni din Parlamentul European, premiile în cauză fiind un eveniment extraordinar, la care participă toți actorii importanți din UE.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a intrat pe lista scurtă a PE, în finală deci, la premiul pentru cel mai bun europarlamentar al anului, din Comisia IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor), for din care face parte și în care a luat poziție, în mod sistematic, pentru protecția consumatorilor români. Grapini se află pe această listă scurtă, alături de doi colegi din Marea Britanie, respectiv Malta.
,,Am venit în Parlamentul European pentru a-mi reprezenta cu cinste țara, pentru a mă lupta cu cei care n-au înțeles încă ce oameni sunt românii, ce țară e România! În Comisia IMCO, am avut propuneri de rezoluții europene sau rapoarte, importante cred eu pentru români, dar și pentru europeni: anularea definitivă a dublului standard, măsurarea cu aceeași oca, în Estul sau Vestul Europei. Intrarea pe lista scurtă a premiilor MEP Awards 2018 mă face și mai mândră că sunt româncă, sper că și pe voi! Mulțumesc!“ a comentat, de la Strasbourg, umanista Maria Grapini.
Premiile MEP Awards se vor decerna în 21 martie.
Cu aceste performanţe, Grapini a sosit la Piteşti încredinţată că şi pe plan politic s-ar putea construi ceva în Argeş. Aceasta a declarat că la alegerile viitoare partidul va fi foarte bine organizat, iar listele vor conține candidați buni.
,,Am încredere în Cornel Lazar pentru că nu a ezitat să rămână pe linia umanistă. Cred că ne vom putea organiza. Dacă în câteva luni am reușit să candidăm la locale şi să avem 117 consilieri locali în toată ţara, plus primari, cred că vom reuşi un rezultat şi mai bun pe viitor. Acum ne pregătim pentru alegerile din 2020. Avem în 35 de județe filiale bune, avem șansa să trecem pragul, să intrăm în administrația locală şi apoi în Parlament. Aceasta este ținta. Sper că ne vor reorganiza şi că vom candida singuri la alegerile viitoare." a afirmat europarlamentarul PPU-SL, Maria Grapini.
În altă ordine de idei, europarlamentarul s-a declarat împotriva celor care protestează în stradă, spunând că Parlamentul are dreptul să legifereze iar justiţia se comportă ca un… stat poliţienesc:
,,Am ieșit din statul de drept și am intrat într-unul polițienesc prin modul de comportare al DNA (…). Oamenii care au ieșit în stradă (n.r. împotriva modificării legilor justiției) sunt oricum mai puțini decât restul, care n-au ieșit. Parlamentul este girat prin alegeri și are dreptul să legifereze. Nu e corect să se spună că de ce nu s-a corectat legea, dacă au ieșit oamenii în stradă. Democrația nu înseamnă să ieșim în stradă să rezolvăm o problemă."