Cu o zi inainte de deschiderea oficiala a Simfoniei Lalelelor, presedintele PNL Pitesti, Marius Postelnicescu arunca sageti catre locatarul de la Primaria Pitesti, Tudor Pendiuc. Postelnicescu ii reproseaza acestuia ca este ocupat mai mult de… care alegorice si plantare de leandri prin centrul Pitestiului, decat de sistemul de termoficare, al carei manageriat incepe sa lase din nou de dorit.
,,Cel mai important lucru pe care primaria Pitesti trebuie sa-l faca in regim de urgenta este reabilitarea sistemului de incalzire centralizat. Ma refer la faptul ca Termoficare 2000 SA a intrat in colaps, iar serviciul de termoficare nou infiintat al Pitestiului nu reuseste deocamdata sa vina cu solutii care sa rezolve problemele cetatenilor. Asociatiile de proprietari au facturi din ce in ce mai mari de plata. In plus, prin debransarea foarte multor apartamente de la acest sistem, apar si pierderi insemnate in retelele primare si secundare. Astfel s-a ajuns ca o familie, ramasa singura bransata intr-un bloc, a trebuit sa plateasca, pe o singura luna, 25 de milioane de lei vechi. Cred ca sistemul de termoficare este mai important decat a plimba care alegorice si a planta leandri prin mijlocul Pitestiului sau a vopsi anumite colturi de bulevard” a declarat Marius Postelnicescu.
Presedintele PNL Pitesti sustine ca solutiile de reabilitare urgenta a sistemului ar fi parteneriatele public-private sau emiterea de obligatiuni de bonduri catre populatie, pe o perioada de 5-8 ani, dupa modelul primariilor Mangalia sau Sinaia.