Dacă ar fi să ne luăm după obiceiul din zona Olteniei, locul de baştină al bunicului patern, numele său este Mihai al lui Marin al lui Dumitru al lui Vasile al lui Luță Coteț. Aici, la Piteşti, este Mihai Coteţ, om de afaceri, new-entery în politică şi aspirant în cursa pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Piteşti. Mai multe nu vă spun, cel puţin din două motive. Unu: aş pica pradă tentaţiei de a spune că e un tip chiar mişto şi, ca ziarist, să spui asta despre un om politic, este necredibil; oricum de asta trebuie să vă convingeţi dumneavoastră… Doi: vă las să-l descoperiţi singuri în interviul de mai jos!
*Prima întrebare pe care și-o pune românul când apare un nou politician cu intenții de a candida pentru o funcție publică: ăsta cine mai e, ce vrea, de unde vine, ce a făcut până acum, ce gânduri ascunse are? E încă unul care vrea să se îmbogățească?
**Sunt întrebări firești, mi le puneam şi eu şi încă o fac în virtutea inerţiei şi a ceea ceea ce proaspăta istorie a libertăţii noastre ne-a adus până în prezent. A devenit aproape dubios când cineva face un pas în faţă şi vrea să se implice, deşi, paradoxal, societatea aproape că-şi strigă nevoia de altceva în politică. Când altceva apare, scepticismul se activează aproape instantaneu. E de înţeles, atâţia ani de impostură, minciună, demagogie, incompetenţă şi prostie sunt greu de şters cu buretele. Revenind la întrebare, încep prin a spune că, în primul rând, sunt piteştean…
*Nu este un argument decisiv, căci domnul Tudor Pendiuc nu era piteştean şi a făcut numai bine…
**Şi unde este acest bine, că eu nu îl văd?! Uitându-mă în urmă, văd o mulțime de lucruri care nu sunt făcute deloc bine. Faptul că sunt piteștean este, în mod cert, un prim element care a contribuit la decizia mea de a mă implica. Așadar, m-am născut în Pitești, am făcut școala în Pitești, am absolvit Liceul I.C. Brătianu. Ulterior, am făcut studiile universitare la București, la Facultatea de Relații Internaționale, fiind a doua generație de absolvenți ai acestei Facultăți.
*Nu aţi optat pentru o facultate din Piteşti…
**Nu, pentru că nu aveau această specializare care, la acea vreme, era un fel de must-have, concurenţa a fost mai mare decât la Medicină. După Revoluţie, orice îţi oferea o deschidere către exterior şi posibilitatea de a învăţa temeinic o limbă străină reprezanta un miraj. Visam interacțiunea cu statele dezvoltate, comerț exterior, tranzacții bursiere, ambasade, diplomație, multinaționale… Profesorii, mulţi dintre ei de excepţie, precum Mișu Negrițoiu, fost ministru al Economiei, ne spuneau că noi suntem viitorul României, că trebuie să avem nişte standarde înalte, să nu ne mulţumim cu puţin, căci bagajul nostru de cunoştinţe este unul extrem de important şi valoros, cel puţin pentru România acelui moment. Din păcate, deschiderea luminoasă despre care ne-au vorbit profesorii nu s-a confirmat. Am fost la interviuri în care mi se recunoșteau cunoștințele, dar mi se propuneau posturi mult sub calificare, pentru că, aveam să aflu, posturile la care aspiram aveau nevoie de un alt fel de ,,cunoștințe”…
*De ce nu aţi început cu munca de jos măcar pentru acea experienţă care i se impută oricărui student?
**Dar eu am făcut munca de jos încă din studenţie. Aproape pe întreaga perioadă a facultăţii am lucrat. Am avut diverse joburi în zona de marketing, vânzări, la companii aflate la începutul drumului în noua economie de tip capitalist. Prima companie la care am lucrat vindea la export parchet din lemn și mergea foarte bine, dar din cauza distanței față de căminul studențesc, după un an jumătate m-am angajat la ICE Felix, firmă de Stat în acel moment, motivat de ideea că viitorul va aparține calculatoarelor. Era o nebunie, toată lumea își dorea un calculator ”HC”. Mai târziu, s-a început asamblarea pc-urilor 186 și informatizarea începea să se contureze și la noi. Cu șase luni înainte de a susține examenul de licență ni s-a comunicat că, paradoxal, firma nu mai merge bine și ni s-a oferit opțiunea plecării cu salarii compensatorii. Am socotit că mi se potrivește de minune, ca să mă pot pregăti liniștit de licență. Tema aleasă a fost ,,FMI și rolul lui în economia României și în economia mondială”, o adevărată provocare, căci nu se ştia mai nimic despre acest subiect. A trebuit să merg la British Council pentru documentare. Aşadar, am terminat facultatea într-o perioadă în care, în ciuda pregătirii, a-ți găsi un loc de muncă la nivelul calificării era aproape imposibil.
*Nu v-aţi dat şi doctoratul? Politician fără doctorat, mai rar…
**Înţeleg că majoritatea susţin acest doctorat abia după ce ajung politicieni, aşa că, probabil, urmează să mă pregătesc şi eu…
,,Nu mă consider om de afaceri, pentru că muncesc mai mult decât oricare dintre angajaţi.”
*Revenind la viitorul luminos, ce aţi ales să faceţi după terminarea facultăţii?
**S-a întâmplat că tatăl meu s-a îmbolnăvit și am decis să mă întorc acasă, la Pitești.
*Ce profesii au părinţii dumneavoastră?
**Mama a fost profesoară de chimie-biologie, iar tata, care nu mai este, inginer la IFET.
*În ciuda unei facultăţi cu aşa deschidere internaţională, nu v-aţi gândit niciodată să plecaţi din ţară?
*Niciodată. Mi-am dorit să fac ceva aici, în România. Ca atare, revenit la Piteşti, m-am angajat la o firmă din Brașov care achiziționa cherestea din toată țara. Trebuia să fac deplasări permanente în câteva orașe precum Bacău, Rm. Vâlcea, Brașov etc… După câțiva ani am decis că e momentul să pornesc propria afacere, aşa că am intrat în asociere cu un coleg de facultate, determinaţi să devenim mici întreprinzători, pe o piață diferită față de cea în care lucrasem. Aşadar, începeam marea aventură a distribuţiei de uleiuri auto și industriale. Am pornit la drum cu o camionetă Dacia, de care am tras ani de zile pe drumul spre Brașov. Nu avea decât patru viteze. Ne îmbrăcam la costum, ca nişte adevăraţi businessmani şi, funcţie de al cui era clientul, jucam cu rândul rolul şoferului şi al descărcătorului de marfă şi pe cel al directorului de firmă. Încet, încet, cu seriozitate şi muncă de dimineaţa până noaptea, am câștigat încrederea partenerilor de afaceri și firma a crescut. A urmat şi momentul separării de asociatul meu, pentru că, în timp ce eu îmi doream să merg înainte cu expansiunea afacerii, el simţea nevoia de ceva mai liniştit, mai aşezat. A fost, aşadar, o separare prietenească, între doi oameni care îşi doreau lucruri diferite, şi prieteni apropiaţi am rămas până în ziua de astăzi.
*Şi nu v-aţi rezumat doar la afacerea aceasta…
**Întâmplarea a făcut ca soţia, lucrând la Germanos ca director de magazin, să afle că proprietarii îşi doresc francizarea afacerii. Am insistat mult să se intereseze ce presupune asta şi am aflat. Şi da, ne depăşea cu mult posibilităţile, căci trebuia să investim o sumă consistentă de bani şi în magazin, şi în achiziţionarea stocului de marfă. Nopţi întregi am socotit cu soţia toate cheltuielile posibile şi imposibile şi… ne-a ieşit pe plus. Problema era că nu dispuneam de suma de început şi nicio bancă nu ne-ar fi împrumutat-o. A fost un noroc faptul că patronii greci ne-au pus o vorbă bună la o bancă ce avea capital grecesc. Ne-am pus gaj apartamentul cumpărat cu banii de nuntă – încă puteai face asta în acei ani -, am vândut bătrâna Dacie, apelând la maşina socrului, mai apoi, şi aşa a început o altă provocare în viaţa familiei mele. Dacă o veţi întreba pe soţia mea, vă va spune că a fost cea mai romantică perioadă. A fost muncă de sclav, dar a fost frumos, am făcut-o cu plăcere. Am avut alături de noi tineri extraordinari, dornici să înveţe, căci, ţinând cont de experiența mea din studenție, am întins mereu mâna studenților, i-am sprijinit și le-am oferit job-uri. Acum avem franciza Germanos și în Râmnicu Vâlcea și în Târgoviște şi sunt fericit că tineri cărora le-am oferit şansa să înveţe sunt acum inclusiv directori de bancă.
*Sunteți, aşadar, un om de faceri ”pe bune”, nu unul care s-a îmbogățit din” tunuri” trase în afaceri cu Statul… Se poate şi aşa?…
**Da, ne-am construit ”clasic” afacerile. Cu foarte multă muncă. Eu nici nu mă consider om de afaceri, pentru că muncesc mai mult decât oricare dintre angajaţi.
*Chiar, ce brand de telefon are un francizor de la Germanos?
**Am un Huawei. E foarte bun!
*Purtați smartwatch?
**Nu, din punctul acesta de vedere sunt ,,old fashion”. Un gentelman poartă ceasuri clasice…
,,Cred că am colegi suficient de inteligenţi încât să ia în calcul şi potenţialul de creştere”
*Cum aţi decis să intraţi într-o nouă aventură, de data aceasta una total diferită de lumea afacerilor? De ce aţi intrat în politică?
**Ca mulți dintre cei care au afaceri proprii, multă vreme nu prea m-a interesat politica, până când politica a început să ne afecteze în aproape toate aspectele vieţii noastre. Aşadar, discutând cu prietenii și cu alți oameni de afaceri la fel de afectaţi de stricăciunile produse de decidenții actuali, ne-am tot împins unii pe alții spre a face pasul. În final, eu am decis să ies din expectativă și să mă implic.
*Se va spune că nu aveți experiență…
**Păi asta socotesc că e un avantaj, pentru că la ce experiențe păguboase am văzut în practica politică și a administrației de până acum, trag concluzia că e de evitat acest model… Vreau să fac politică așa cum consider eu că e normal, uman, cinstit și corect față de oameni. Vedeţi dumneavoastră, este un paradox: pe de o parte societatea clamează nevoia de oameni noi, verticali, care au confirmat profesional, iar pe de altă parte, aceeaşi societate le impută lipsa de notorietate. Păi… hai să facem cumva să ne cunoaştem. Eu am făcut primul pas în acest sens şi cred că un an este mai mult decât suficient pentru a intra în conştiinţa cât mai multor piteşteni.
*Da, dar sondajul PNL de desemnare a candidatului bate la uşă…
**Cred că am colegi suficient de inteligenţi încât să ia în calcul şi potenţialul de creştere, nu doar bagajul de notorietate actual. Sunt un om extrem de determinat, nu am intrat în cursă ca să mă joc, am nişte motivaţii extrem de puternice şi consider că aceste lucruri sunt infinit mai valoroase decât o notorietate conjuncturală, câştigată pe chestiuni facile care nu vor avea nicio relevanţă la vot.
*Oamenii se cam tem de nou, preferă de multe ori ticăloşii pe care îi cunosc…
**Oamenii pe care îi cunosc eu se cam tem că iar nu vor avea cu cine vota. De ce credeţi că de fiecare dată se înregistrează o prezenţă atât de mică, mai ales la nivelul Piteştiului? Ştiu că se vorbeşte despre o opoziţie unită, care să atragă voturi pe un semnal puternic anti-PSD. Argumentele stau în picioare, strategia ar putea funcţiona, dar ceea ce îmi doresc şi cred că ţine de normalitatea de care avem nevoie ca de aer este ca, de data aceasta, măcar de data aceasta, să nu mai votăm ,,împotrivă”. Hai să votăm şi ,,pentru”! Hai să nu alegem un om doar pe premisa că… nu e de la ticăloşii din PSD, ci pentru că omul acela ne-a convins să-l credităm cu încredere! Piteștiul are nevoie de un program ,,smart” de dezvoltare economico-socială, pentru că este captiv într-o paletă restrânsă a diversității industriale. Motorul care ar trebui să tureze dezvoltarea oraşului merge înecat, înfrânat. Nici măcar nu e nevoie de o viziune luminată pentru asta, e suficient să ne uităm peste gard, la oraşe precum Cluj, Arad, Alba sau Sibiu şi să aplicăm şi noi în practică ce au făcut alţii, acolo unde este evidentă o coerenţă şi o performanţă a actului de administraţie. Pentru asta ai nevoie doar de bună-credinţă şi o echipă de profesionişti, nimic mai mult. Deja s-a dovedit că se poate, nu mai e loc de nicio scuză, de niciun pretext!
*De ce PNL?
**Pentru că eu, ca spirit, sunt liberal. Bunicii din partea mamei au fost liberali, declarați chiaburi și duși la muncă, la Canal. Doctorul Ștefan Petre Coteț a fost primarul Caracalului în 1940. Străbunicul și-a vândut pământul ca să-l trimită la Paris să învețe. S-a întors doctor. A fost primul medic care a avut aparat cu raze Roetegen, în România anului 1940.
*În mod evident aş avea infinit mai multe întrebări să vă adresez, dar închei cu o curiozitate vinovată: numele de Mihai Coteţ credeţi că va reprezenta un avantaj sau un dezavantaj în lupta electorală?
**În mod evident va fi un nume greu de uitat, iar istoria sa reprezintă pentru mine o poveste pe care o transmit copiilor, la rândul meu. Bunicii din partea tatălui sunt dintr-un sat de lângă Caracal, Hotarele. Eu eram Mihai al lui Marin al lui Dumitru al lui Vasile al lui Luță Coteț. Deci primul ”Coteț” a fost Luță Coteț. Nu îl chema aşa, îl chema Bădescu, dar era poreclit Coteţ pentru că prindea peşte cu vârşa căreia, în acea zonă, i se spune coteţ. Ulterior, la Recensământ, aproape tuturor celor din sat li s-au făcut buletine în care au fost trecuţi cu poreclele cu care erau cunoscuţi de către oamenii locului. În copilărie, când Ceauşescu stingea lumina, tata făcea sesiune de stand-up comedy, căci îl rugam mereu să ne spună cum îi chema pe oamenii din satul bunicului şi, credeţi-mă, prin comparaţie, faptul că mă cheamă Coteţ este minunat!
