Când e vorba de bani de la buget… „familie mare, renumerație mică, coane Fănică!” Păi da, „renumerație mică…,dar dacă nu curge, pică!” Este principiul după care se conduce România și acum, nu doar pe vremea lui Nenea Iancu de la începutul secolului XX. La multinaționale, dai cu tunul și nu găsești în firmă tată, fiică, ginere, nevastă. Pentru că profitul capitalist se face pragmatic: fiecăruia după profitul adus firmei.
Dar când e vorba de bugetari… Ei, aici se schimbă calimera. Avem datorie externă, avem deficit bugetar, avem inflație, ne împrumutăm zilnic la bănci, dar când e vorba de posturi în administrația locală și centrală, familia înainte de toate. Părinții, unchii, mătușile, bunicii, cu toții sunt grijulii cu domnii Goe și cu pițipoancele, surorile bune și amantele nurlii ale domnilor Goe. Ți se rupe inima de emoție. Uitați-vă la popularul domn Petre Daea, ministrul Agriculturii (în treacăt fie spus, vecin de sat cu mine, probabil ne-om fi intersectat, elevi fiind, vara la cules de fructe la IAS Șișești, moșia condamnatului politic Ion Ioanid). Ei bine, fata lui, icoană-ntr-un altar s-o pui, probabil că deșteaptă foc, e angajată-n minister, dar însuși domnul ministru declară în interviu că nu știe ce face ea acolo, dar probabil că știe șeful ei direct, care a încadrat-o, dumnealui – ocupat cu implementarea scroafelor Mangalița – știe doar că e un părinte bun și, în această calitate, vrea să-i asigure un viitor. Păi, cum să nu dai trei lacrimi de emoție, una pe obrazul drept, și două pe obrazul stâng, că vecinul meu de sat e de stânga stângace.
Citești în presa celor 40 de județe zilnic articole multe și mărunte că la bugetarii din țara mare nepotismul e în floare. La Direcția de Drumuri și Poduri de la județul Iași, de pildă, tatăl e director adjunct, fiul e șef de departament, nora e purtătoare de vorbe, că moldovencele când se pun pe vorovit… Câte cazuri de acestea sunt în toată țara? Multe. Muuulte! În primării, în consilii județene, în direcții deconcentrate, la bugetari, desigur. Și niciun copil, nepot, fiică, noră, nevastă, dar niciunul nu e angajat pe un post de la munca de jos; toți sunt șefi sau subșefi, că o diplomă o cumperi de la orice „Spiru Haret”. Acum, serios, cine mai are chef să facă o teză de doctorat neplagiată, ar putea să se documenteze pe această temă de nepotism de partid și de stat și ar da lovitura.
SPAȚIU PUBLICITAR
Post Scriptum: În ultimele șapte-opt vacanțe în Grecia, am văzut o variantă de nepotism absolut lăudabil. Statul elen, membru UE, ca și noi, nu cultivă marile lanțuri de supermarketuri din Franța și Germania. În schimb, oferă avantaje, scutiri de taxe și impozite pentru minimarketuri de familie. În toate stațiunile, vezi mici magazine la tot pasul în care tatăl stă la casă (patriarhatul funcționează, deh!), mama duce marfa la raft, fiul și soția aduc marfa cu camioneta. E un nepotism fără bani de la buget. De meditat.
