An extrem de important pentru democrat-liberali, intrucat anul acesta isi vor alege noul presedinte. Evenimentul ar putea avea loc undeva la sfarsitul lunii martie sau inceputul lunii aprilie. Este deja cunoscut faptul ca Vasile Blaga este principalul contracandidat al actualului presedinte, Emil Boc, si ca Elena Udrea, slabiciunea (politica) a lui Traian Basescu, intentioneaza sa-si posteze in varful partidului oamenii care raspund la comenzile ei si implicit ale suveranului de la Cotroceni. In ceea ce priveste optiunile conducerii PDL Arges, se pare ca aceasta va merge pe mana lui Vasile Blaga, vazut ca fiind un lider de fier si care ar aduce partidului un capital de imagine mult mai mare decat orice alta marioneta a blondei de la Turism.
Dupa remanierea fortata din toamna a lui Radu Berceanu si Adriean Videanu si demisia lui Vasile Blaga de la Ministerul Administratiei si Internelor, in interiorul PDL s-a declansat lupta pentru influenta si putere. Ce-i drept, se pare ca pana la acest moment Elena Udrea a castigat cel mai mult teren, fiind aleasa presedinte al PDL Bucuresti, adunand in jurul ei lideri locali precum Gheorghe Falca – primarul Aradului, George Scripcaru – primarul Brasovului, presedintele Camerei Deputatilor – Roberta Anastase si o serie de parlamentari precum Sever Voinescu, Raluca Turcan sau Sulfina Barbu.
Vasile Blaga si-a anuntat si el, anul trecut, intentia de a candida in cazul in care ,,lucrurile se vor tensiona in partid”, mai ales ca nu poate uita faptul ca Elena Udrea l-a lasat fara biroul din Modrogan 22, fiind nevoit sa se mute intr-o camaruta, la parter, in sediul Modrogan 21. In jurul lui Blaga se grupeaza Radu Berceanu si Adriean Videanu dar si vicepresedinti ca Ioan Oltean, Ion Ariton, Cezar Preda si parlamentarul argesean Cristian Boureanu.
Cum si-au impartit Blaga si Udrea cascavalul
14 filiale judetene au fost deja ,,arvunite” de catre blonda ministresa, dupa cum urmeaza: Bucuresti (Udrea detine sefia organizatiei si controlul in trei sectoare), Arad, filiala condusa de socrul lui Gheorghe Flaca, Gheorghe Seculici, Brasov – George Scripcaru, Covasna – Dan Manoleschescu, Harghita – Vasile Mihalcea, Dambovita – Florin Popescu, Giurgiu – Marin Anton, Gorj – Ion Ruset interimar, Ialomita – Marinica Cazacu, Ilfov – Cristache Radulescu, Mures – Dorin Florea, Neamt – Gheorghe Stefan, Prahova – Roberta Anastase, Timis – Constantin Ostaficiuc, Iasi – Mihaela Popa, ca presedinte interimar, Diaspora – Wiliam Branza.
Vasile Blaga detine controlul in 15 filiale: Alba – Mircea Hava, Arges – Mircea Andrei interimar, Bacau – Gabriel Berca, Bihor – Stefan Seremi, Bistrita-Nasaud – Ioan Oltean, Braila – Constantin Dumitriu, Buzau – Cezar Preda, Caras-Severin – Sorin Frunzaverde, Dolj- Radu Berceanu, Olt – Darius Valcov, Valcea – Dorel Jurcan, Sibiu – Ion Ariton, Galati – Mircea Toader interimar, Mehedinti – Mihai Stanisoara, Teleorman.
In tabara lui Emil Boc fidele sunt 5 filiale: Cluj – Daniel Buda, Maramures -Mircea Man, Salaj – Lucian Bode, Suceava – Gheorghe Flutur, Vrancea – Alin Trasculescu.
Situatia este incerta in sase filiale: Botosani – Catalin Flutur interimar, Calarasi – lupta se da intre Marian Dinulescu si Stelian Fuia, Constanta – Mircea Banias versus Maria Stavrositu, Hunedoara – incert, Satu Mare – Ioan Holdis, Vaslui – Dan Marian interimar.