Duminică, 28 iunie, reprezentanţii comitetelor de iniţiativă ai Partidului Naţional Democrat din toate judeţele ţării se vor reuni într-o şedinţă de lucru care va avea loc la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10.00.
La întâlnire vor participa majoritatea membrilor fondatori ţi se vor purta discuţii cu privire la principiile fondatoare, la programul politic, la prevederile statutare şi la strategia de organizare atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.
,,Participanţii vor avea posibilitatea să se exprime liber şi să vină cu propuneri concrete cu care să contribuie la construcţia unei formaţiuni politice, aşa cum şi-o doresc. Personal, aş vrea ca acest proiect politic, bazat pe principii sănătoase şi ambiţioase, să reprezinte pentru toti cei care vin alături de noi o nouă provocare, dar şi un prilej de a se implica în procesul de responsabilizare şi credibilizare a clasei politice din România.” a declarat deputatul PND, Mihai Deaconu.