Conducerea PNL Argeş anunţă cu mare… satisfacţie alegerea lui Adrian Miuţescu, preşedinte al filialei, în funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional. 1018 de delegaţi i-au acordat acestuia votul, în timp ce senatorul Ion Popa abia a reuşit să adune 87 de voturi, insuficiente pentru a reprezenta partidul la nivel central. Vă redăm mai jos comunicatul de presă, pentru a-I da Miuţescului ce-i al Miuţescului!
,,În prezența a 1332 de delegați, duminică, 18 iunie 2017, a avut loc, la Romexpo, deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal. În cadrul acestei întruniri, au fost aleși noii prim-vicepreşedinţi, secretarul general, vicepreşedinţii regionali şi de specialitate şi membrii Biroului Executiv, preşedintele PNL, Ludovic Orban, cerându-le liberalilor să voteze echipa care l-a susţinut.
Astfel, CNC al PNL a ales dumincă secretarul general al partidului – Robert Sighiartău şi noii prim-vicepreşedinţi ai PNL – liderul filialei Bihor, Ilie Bolojan, fostul preşedinte interimar al partidului Raluca Turcan, Micea Hava (Alba) şi Iulian Dumitrescu (Prahova).
Ilie Bolojan a fost ales prim-vicepreşedinte PNL cu 1292 de voturi, Raluca Turcan cu 1161 de voturi, Iulian Dumitrescu, cu 1264 de voturi şi Mircea Hava cu 1329 de voturi.
Pentru funcţia de membru în conducerea PNL şi-au depus candidatura 41 de liberali, printre aceștia numărându-se și Adrian MIUȚESCU, președintele PNL Argeș. Acesta a câștigat un loc în conducerea națională a partidului, fiind votat de 1018 de delegați.
<Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Mulțumesc echipei PNL Argeș în totalitatea sa. Sunt conștient de responsabilitatea pe care o avem față de români și față de acest partid. PNL a avut de trecut teste importante în ultimii ani, din care am avut cu toții de învățat. De acum încolo, e nevoie să ne unim forțele, să ne folosim de calitățile fiecărui membru sau simpatizant al PNL care vine cu sufletul și cu mintea, pentru a reda strălucirea celui mai mare partid politic din istoria noastră. Doar așa, PNL va putea deveni o forță politică adevărată. Dar e nevoie de unitate! Tot ce s-a creat în PNL de-a lungul timpului, ne îndeamnă la unitate. Am convingerea că PNL are capacitatea de a crea, de a renaște, de a deveni o forță, o oportunitate pentru toți oamenii din interior, dar și pentru cei din afara scenei politice, care au așteptări de la acest partid! Funcțiile, în general, sunt trecătoare. La fel e și în politică. Important, însă, e ce rămâne solid în urmă, făcând astfel, ca trecerea noastră să devină memorabilă pe scena politică a României.>" a declarat Adrian MIUȚESCU.
La aceste alegeri a candidat și senatorul Ion POPA, pentru funcția de vicepreşedinte pe Infrastructură de transport, comunicaţii şi societate informaţională. Fostul președinte al PNL Argeș nu a reușit, însă sa câștige, având un număr de 87 de voturi.”