Justiția e atât de legată la ochi că nu prea are habar despre ce se întâmplă prin țărișoară. Sau are, dar zice că e bine așa, că de aia au magistrații salarii speciale și pensii de la 47 de ani și mai speciale.
Să dăm niște cazuri concrete, fără să le dăm numele protagoniștilor, ca să nu ne complicăm în procese pe care, chiar și dacă le câștigăm, ne toacă nervii și banii ani mulți. Dar, cititorii noștri, fiind firește mai deștepți decât ai lor, vor recunoaște desigur protagoniștii.
Concret, o doamnă europarlamentar pe vremea marinelului, renunță la postul de la Bruxelles, pentru un post de ministru la București, pentru că – după cum a mărturisit unui prieten – la Bruxelles are salariu de vreo 15 000 de euro, de neimaginat de populime, dar de unde nu poate fura nimic. Se face, deci, ministru, fură la greu, în combinație cu fata prezidentului mariner, e prinsă de Luluța și încarcerată la Gherla doi ani. Are de înapoiat statului vreo cinci-șase milioane de euro. Între timp, soțul, cu funcție locală mare, trece toată averea pe nume de nepoți, veri, cumnați. Revenind la matcă, doamna ministru își face un market în centrul orașului și se angajează administrator. Și-a fixat un salariu de 2400 de lei, din care plătește lunar 40 la sută. În vreo trei-patru sute de ani statul va fi despăgubit.
Un senator are un dosar greu de corupție de ani de zile. Colegii, consituiind ei majoritatea parlamentară, votează mereu împotriva ridicării ridicării imunității. Dar, între timp, senatorul trece totul, mai puțin casa părintească moștenită (v. sentimentalismul omului!) în contul soției și fiicei pe care le trimite la Paris, iar el locuiește cu chirie la București.
Un alt lider local, de-al nostru, e agățat de DNA într-un dosar de trafic de influență, alături de alți tovarăși de partid și de stat. Își dă demisia din funcția de la partid, divorțează formal, trece totul pe numele nevestei la așa zisul partaj, apoi face o înțelegere cu procurorii să-și dea în gât colegii de grup infracțional, pentru reducere sau absolvire de pedeapsă, și stă la terasă la whisky.
Mai pot da o sută de cazuri, dar cine mai citește texte atât de lungi. Putem reveni cu alte și alte cazuri.
Concluzia: Politicienii e deștepți, pe când populimea care trăiește cu 1700 de lei pe lună e proastă grămadă.
