La Albota, pesediştii pot răsufla uşuraţi. Primarul lor cel slobod la gură, Ion Dumitru, nu pleacă la niciun partid. I-au ieşit bine analizele medicale aşa că, afirmă cel supranumit „Ducele de Albota”, mai face un mandat după care se retrage la vatră. La lansarea care a avut loc duminică a participat mare parte din liderii partidului: preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca, preşedintele executiv – Cristian Gentea, deputaţii Simona Bucura, Mircea Drăghici şi Cătălin Rădulescu, preşedintele CJ Argeş – Florin Tecău, vicepreşedintele CJ – Dorin Mărăşoiu, primarii Ion Georgescu de la Mioveni şi Florea Ene de la Moşoaia, Ion Mînzînă, vicepreşedinte PSD Argeş şi peste 200 de locuitori ai comunei.
„În primul rând vreau să vă spun că, în urma analizelor pe care le-am făcut, stau foarte bine la capitolul sănătate. Această veste m-a făcut să merg înainte. Voi candida pentru un nou mandat de primar al comunei Albota. Mai am câteva proiecte de finalizat şi apoi mă retrag.”,
a declarat Ion Dumitru, citat de Institutiilestatului.ro.
În timp ce Valeca le-a atras atenţia membrilor de partid că trebuie să tragă nu doar pentru primar, ci şi pentru lista pentru Consiliul Judeţean, Florin Tecău l-a periat pe „duce”, în ciuda clinciurilor din ultima perioadă, iar Ion Mânzână le-a băgat colegilor din conducerea partidului mortul în casă, lăudându-se cu prietenia primarului, destul de influent în organizaţie.
În concluzie, dacă primarul va fi bine-sănătos, atunci la Albota vor urma alţi patru ani cu Ion Dumitru. O fi bine, o fi rău, locuitorii ştiu mai bine, iar votul este numai la ei. Şi un pic la cine le numără…