A trebuit ca România să ajungă la aproape 8.000 de cazuri pe zi și la peste 120 de morți în 24 de ore pentru ca președintele Iohannis să accepte soluția propusă de luni întregi de PSD: o largă consultare cu toți specialiștii în epidemiologie, indiferent de partidul cu care simpatizează.
Acum, când sănătatea publică a țării se află pe marginea prăpastiei, când nu este încă prea târziu, este nevoie de măsuri clare, coerente, propuse de specialiști, nu de tot felul de habarniști. Altfel, mii de vieți se vor pierde în continuare și vor fi trecute în contul ambiției liberale pentru obținerea unei puteri iluzorii.
De luni de zile PSD i-a solicitat președintelui Iohannis să renunțe la rolul de lider de facto al PNL și să redevină președintele tuturor românilor.
Tristele conferințe de presă săptămânale de la Cotroceni nu țin loc de măsuri eficiente. Și nici declarațiile aberante ale lui Orban despre închiderea parcurilor noaptea nu pot da rezultate mai bune decât o testare masivă și susținută, pe modelul majorității țărilor europene!