Ion Georgescu și Dan Stroe, doi dintre câștigătorii categorici ai alegerilor locale din data de 27 septembrie în județul Argeș, au susținut astăzi împreună o conferință de presă la sediul PSD Argeș. Ion Georgescu a fost reales primar al orașului Mioveni cu 72% din voturi, fiind în topul național al primarilor de oraș din punct de vedere al scorului obținut, în vreme ce Dan Stroe, ales pentru al doilea mandat cu peste 66% dintre voturi, și-a consolidat poziția de prim-gospodar al comunei Bradu.
“Mulțumesc mult argeșenilor pentru votul dat colegilor mei și PSD. Le mulțumesc și angajaților din Primăria Mioveni, secretarului orașului, dar și forțelor de ordine pentru modul în care s-au ocupat de organizarea alegerilor. Îi felicit pe toți cei care au câștigat mandate de primar, indiferent de culoarea lor politică, iar de acum nu avem altceva de făcut decât să ne respectăm programele electorale și să implementăm proiectele propuse. Sunt sigur că în acest mandat voi realiza 100% din ceea ce mi-am propus, așa cum în mandatul anterior am făcut chiar mai mult decât am promis. La Mioveni, la o prezență de circa 42%, am obținut mandatul de primar cu 72% din voturi și PSD are 13 consilieri din 19. PSD Argeș are acum președintele Consiliului Județean, majoritatea în CJ, plus 71 de primari aleși. Echipa de conducere și-a îndeplinit obiectivele, iar pentru acest lucru îi felicit pe Ion Mînzînă (președinte), pe Cristian Gentea (președinte executiv) și pe Simona Bucura Oprescu (secretar executiv și șef de campanie)”, a spus Ion Georgescu.
“Pot spune că la Bradu au fost câteva recorduri la alegerile locale. Pentru prima dată după 1990, prezența la Bradu a fost atât de mare, peste 4.000 de oameni mergând să voteze. În al doilea rând, este pentru prima dată când un partid obține atât de multe mandate de consilieri: în cazul de față, PSD a obținut 10 mandate din 15, deci avem majoritatea necesară pentru a ne duce la bun sfârșit proiectele. Le mulțumesc brădenilor că au avut încredere în mine, că au apreciat seriozitatea mea și a colegilor mei. A fost o campanie cu atacuri urâte la adresa mea și a membrilor familiei mele, dar brădenii au văzut că m-am ținut de cuvânt și ceea ce am promis am realizat. Și pentru următorul mandat am proiecte pentru fiecare zonă, pentru fiecare stradă, proiecte pe care le voi realiza. Prioritatea mea, până acum, a fost aceea ca fiecare locuitor al comunei să aibă utilități. De acum ne putem ocupa și de alte proiecte, precum iluminat cu lămpi LED, amenajare trotuare, amenajarea Văii Geamăna. În acest caz, am depus un proiect la Compania Națională pentru Investiții dar, dacă nu vom primi banii solicitați de la Guvern, vom face investiția cu fonduri proprii, dar în 2-3 ani pentru a nu greva bugetul”, a declarant, la rândul său, Dan Stroe.